Schimbarile dramatice ale climei au facut victime in Taiwan. Minimele record ale temperaturii au coborat la 4 grade, iar 85 de oameni au murit...de frig!
Cel putin 85 de oameni au murit in Taiwan in ultimul weekend din cauza temperaturilor minime record pentru aceasta zona, a anuntat luni presa locala citata de agentia de presa DPA.
Multe dintre decese au fost cauzate de hipotermie sau de problemele cardiace generate de aparitia brusca a unui val de aer rece, a precizat agentia oficiala de stiri, citand autoritatile centrale.
La Taipei City s-a ajuns duminica la temperatura de 4 grade Celsius, cea mai mica temperatura inregistrata in ultimii 44 de ani, conform Central Weather Bureau din Taiwan. Locuitorii dintr-o regiune spun ca nu au mai vazut zapada de 50 de ani.
Toate statiile meteorologice, cu exceptia uneia singure, din aceasta tara insulara cu clima subtropicala, cu relief in special muntos si cu inaltimi care se apropie de 4000 de metri, au intregistrat in weekend temperaturi minime record pentru aceasta zona, a anuntat aceeasi sursa de specialitate.
(Gabriel Niculescu)