Nu s-a așteptat la asta! Ce pedeapsă a primit un șofer din Dâmbovița, după ce a consumat 10 beri și 2 litri de vin și s-a urcat la volan
Nu s-a așteptat la asta! Un șofer din Dâmbovița, din comuna Doicești, a primit, inițial, o amendă penală, după ce a fost prins băut la volan. Bărbatul consumase zece beri și doi litri de vin. Însă, procurorii au considerat că pedeapsa este mult prea mică, așa că au contestat-o la instanța superioară. Curtea de Apel Ploiești a decis să îi modifice pedeapsa.
Un bărbat din comuna Doicești, județul Dâmbovița, a fost prins sub influența băuturilor alcoolice, la volan. Incidentul a avut loc în anul 2019, în luna februarie, în jurul orei 19:00. La momentul respectiv, bărbatul rula pe DN 71, pe raza localității Aninoasa, iar echipajul de la rutieră l-a oprit. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au descoperit că șoferul avea 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Însă, după ce bărbatul a efectuat analizele toxicologice, s-a descoperit că, de fapt, valoarea alcoolului din sânge era mult mai mare. Șoferul avea 2,50 g‰ alcool în sânge, în urma primei probe, iar la a doua probă recoltată i-a ieșit valoarea de 2,30 g‰ alcool în sânge.
Bărbatul a recunoscut în fața oamenilor legii că a consumat nu mai puțin de zece beri și doi litri de vin, iar, apoi, s-a urcat la volan.
Ce pedeapsă a primit șoferul din Dâmbovița, după ce a consumat 10 beri și 2 litri de vin
Inițial, șoferului din Dâmbovița i-a fost aplicată o amendă penală în valoare de 9000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Însă, procurorii au contestat această pedeapsă la instanța superioară, arătându-se nemulțumiți de sancțiunea primită din partea polițiștilor. În acest sens, Curtea de Apel Ploiești a decis ca bărbatul să fie pedepsit mult mai aspru pentru faptele sale.
Astfel, amenda penală a fost anulată anul trecut, iar bărbatul din Dâmbovița, brutar de meserie, a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, dar și muncă în folosul comunității pentru 60 de zile, arată Adevarul.ro.
Sursă foto: Facebook Poliția Română