Nu, nu e Photoshop! Un român și-a zidit Loganul într-unul dintre pereții casei
Știm că imaginația românilor nu are limite, dar un conațional și-a lăsat fără cuvinte comunitatea în care trăiește. Bărbațul a zidit o mașină Dacia Logan într-unul dintre pereții casei… imaginile surprinse sunt fabuloase, deci, nu, nu este Photoshop.
Un român a zidit o Dacia Logan într-unul dintre pereții casei
Imaginile cu un Logan zidit pe jumătate în peretele unei vile au fost filmate la intrarea în localitatea Teiuș, cum vii dinspre orașul Alba Iulia. Iar creația unică a fost realizată chiar în weekendul care a trecut, spre surprinderea oamenilor din împrejurimi. La prima vedere, trecătorii cred că s-a produs un accident… deși… după ce se apropie și observă detaliile, își dau seama că nu este deloc așa. Unii se amuză, alții își fac cruce și mai sunt și câțiva, care susțin că e bine că proprietarul locuinței a făcut exact ceea ce a simțit, chiar dacă se aud hohote de râs în fața vilei sale.
“El a făcut-o, el a tăiat-o, a dat găuri, a sudat-o. A chemat o macara ieri (n.r.: sâmbătă) de a ridicat-o”, a povestit unul dintre vecinii bărbatului, potrivit ziarulunirea.ro.