Nu mai trage, dom’ Semaca, sunt eu, Bogdănică! Ce a făcut un şef al poliţiei pe bancheta din spate a maşinii lui Bi?

De: Cancan
Publicat: 01/02/2016 | 23:08
ORA 16:20: Poliţistul-şef de la Poliţia Locală a Sectorului 1 a încercat să treacă neobservat graţie unor ochelari mari de soare. Fără succes.

Iar când ai prieteni poliţişti, povestea se complică şi devine o exclusivitate-bombă a celui mai citit site din România.

Unde e Gureşoaie, hop şi Bi

Despre Bogdan Nemţeanu (zis ”Bi”) v-am mai scris şi săptămânile trecute. Cunoştinţe de-ale lui spun că omul a încercat o relaţie de ochii lumii cu o fată serioasă ca Diana Munteanu, dar nu i-a ieşit. Munteanca i-a dat papucii la scurt timp după ce a aflat adevărul despre sentimentele lui Bi. Anume, că aceste sentimente sunt pentru Strâmba Gureşoaie, nu pentru ea. Asta e, dragostea e oarbă. Şi, cum Gureşoaie a fost cap de afiş la petrecerea Loft de la Predeal, Nemţeanu nu putea lipsi.

ORA 16:20: Poliţistul-şef de la Poliţia Locală a Sectorului 1 a încercat să treacă neobservat graţie unor ochelari mari de soare. Fără succes.

Misterioasele fenomene de pe bancheta din spate a Mercedes-ului

Problema lui Bi este că nu doar dragostea e oarbă la el, ci şi prietenia. Spunem asta pentru că trimişii CANCAN l-au văzut pe Bi împrumutându-i în cel puţin două rânduri cheile de la Mercedes ML unui anume Rustem Alexandru Ionescu, prieten nu doar cu Nemţeanu, ci şi cu mulţi alţi mondeni.

De fiecare dată, Ionescu a luat cheile de la maşina lui Bi şi s-a retras pe bancheta din spate cu o domnişoară. Nu se ştie ce au făcut acolo, dar avem câteva idei. Pentru că ştim cum au ieşit de acolo: deloc epuizaţi, ci din contră, foarte veseli şi mult, mult mai energizaţi.

 

CITESTE SI:

Episodul nocturn cu Guresoaie i-a fost fatal! Diana Munteanu l-a părăsit pe Bi după ce a citit Cancan

Nu poţi să te ţii la ”Bi”! Diana Munteanu, înşelată cu altă Diană celebră

Rustem Ionescu, macho-poliţistul

Prietenul căruia Nemţeanu i-a împrumutat cheile să-i folosească bancheta din spate este un fost şef de poliţie pe zona Dorobanţi, Rustem Ionescu. Actualmente, Ionescu este şef-serviciu la poliţia locală sector 1, responsabil de zona Pajura.

ORA 22:00. Vedem des în filmele americane cum poliţiştii împing oamenii pe bancheta din spate. Diferenţa dintre aceştia şi Rustem Ionescu este că poliţistul bucureştean nu închide uşa şi se duce la volan, ci se urcă după ei.

Din declaraţia de avere pe care Rustem Ionescu şi-a depus-o pe 28 mai 2015 aflăm că prietenul lui Bi nu se bazează doar pe salariul de poliţist în viaţă. Nu de alta, dar ca să-ţi cumperi un apartament în Bucureşti şi un Audi Q7 ar trebui să ai un salariu de poliţist în NYPD. Sau să ai părinţi bogaţi. Ceea ce, nu ştim, dar de ce nu? Aici ne-ar putea ajuta cititorii noştri, mai informaţi decât noi, cu câteva detalii pe pont@cancan.ro.

Totuşi, vă puteţi întreba, ce putea să facă domnul poliţist Ionescu pe bancheta din spate a ML-ului lui Nemţeanu? Păi, ştiţi voi filmele alea în care poliţiştii urmăresc cu maşina criminali şi trag cu pistolul din mers, pe geam, încercând să le facă pană sau să-i scoată de pe drum? Ei, probabil că, pentru domnul poliţist de la sectorul 1 era sarcină de serviciu. Fiind mare amator de maşini de teren, Rustem Ionescu era curios cum se trage de pe bancheta din spate a unui Mercedes ML.

Maria Apostol

This browser does not support the video element.