Nu mai sunt paturi libere la ATI COVID pentru românii infectați. Situația este tot mai critică
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că nu mai sunt paturi libere la ATI COVID în spitalele din România. Sistemul medical din România este, practic, în pragul colapsului.
GCS a anunţat, miercuri, 3 noiembrie, că nici în Bucureşti și nici în judetețe nu mai sunt locuri libere la Terapie Intensivă, pentru pacienţii infectați cu coronavirus, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
“În data de 3 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.743 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 153 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Nu mai sunt paturi libere la ATI COVID. Anunțul oficial al GCS
Potrivit GCS, 1.890 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. Nu mai este niciunul liber.
“La nivel naţional, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2. Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a precizat GCS.
10.196 cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.196 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 149 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. De asemenea, în intervalul 02.11.2021 (10:00) – 03.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 451 de decese (221 bărbați și 230 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.