Nu mai sunt bani pentru pensii în 2022! Marius Budăi a declarat că bugetul Ministerului Muncii va trebui suplimentat cu 11 miliarde de lei în noul an.
Noul ministru al Muncii a anunţat că bugetul ministerului pe care îl conduce va trebui suplimentat în 2022 cu 11 miliarde de lei pentru pensii şi 1,8 – 1,9 miliarde pentru alocaţii.
”Cu siguranţă bugetul (Ministerului Muncii, n.r.) va trebui suplimentat (anul viitor, n.r.), impactul bugetar va fi discutat în coaliţie şi în Guvern şi cu siguranţă le veţi regăsi în construcţia bugetului pe anul 2022. Este vorba de 11 miliarde pentru pensii, 1,8 – 1,9 miliarde pentru alocaţii, avem vreo 212 milioane pentru a institui cea de-a treisprezecea indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat Mariuss Budăi.
Potrivit lui Marius Budăi, statul român este obligat să suporte majorările de fonduri solicitate deoarece Constituţia obligă Guvernul să aibă grijă de cetăţeni: ”Statul român e obligat să le suporte (majorările de fonduri solicitate la bugetul Ministerului Muncii, n.r.). Toţi cetăţenii din România, indiferent că vorbim de copii, angajaţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari, sunt cetăţenii acestei ţări. Statul, prin Constituţie, este obligat să aibă grijă de cetăţenii săi”, a mai spus ministrul.
În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și 63 de ani la femei: „Nu putem să-i scoatem pe oameni din birou cu picioarele înainte. Exclus să cresc vârsta de pensionare atât timp cât voi fi ministru. Am explicat foarte clar şi mi-am asumat şi în guvernarea trecută o scrisoare către Comisia Europeană în care am explicat Comisiei că noi în România trebuie mai întâi să ridicăm speranţa de viaţă şi abia ulterior să ne gândim la eventuale creşteri a vârstei de pensionare”, a mai declarat Marius Budăi.
Pensiile vor fi majorate începând de la 1 ianuarie 2022. Noua formulă de calcul, propusă de PSD, a fost acceptată de PNL. O persoană care avea 4000 lei brut pensie (2,77 puncte de pensie) primea net 3800 lei (impozit 10% pe ce depășește 2000 de lei). De la 1 ianuarie punctul de pensie crește la 1586 lei. Persoana va avea pensia de 4393 lei brut. La suma care depășește 4.000 de lei se va reține CASS de 10%. 393*10% = 39,3 lei CASS.
Suma rămasă va fi de 4353,7 lei. La această sumă se va plăti un impozit pe venit de 235 lei. (10% din ce depășeste 2.000 de lei). Astfel, suma netă rămasă pensionarului va fi de 4118,7 lei net. Prin urmare, pensionarul va primi net cu 318,7 lei mai mult decât primea în decembrie.
* creșterea punctului de pensie impactează doar pensiile pe contributivitate.
** CASS se va aplica la toate pensiile de peste 4.000 de lei, indiferent de sistemul de pensii aplicabil.
*** reintroducerea CASS este în fapt o eliminare a unei excepții introduse la Codul Fiscal, iar aplicarea ei la veniturile din pensii mai mari de 4.000 de lei este o chestiune de justiție socială, având în vedere necesarul de fonduri pentru sănătate, se arată propunerea obținută de DCNews, pusă pe masa negocierilor de PSD și acceptată de PNL, UDMR și Minorități.