„Nu mai stiu cum se merge pe strada”

De: Cancan
Publicat: 27/01/2011 | 00:00
DRAMA. Razvan Bulfinky s-a intors la Piata Romana, in locul din care a fost retinut, iar viata lui s-a schimbat pentru totdeauna

„Nu vreau acum, dupa opt ani de inchisoare executati degeaba, sa trezesc mila nimanui. Vreau doar ca adevarul sa fie cunoscut de toata lumea, pentru ca inchisorile sunt pline de oameni nevinovati”, isi incepe povestea tanarul Bulfinsky. Reia foarte repede filmul arestarii sale, la data de 29 aprilie 2002, care reprezinta, de fapt, cheia intregii drame. Era student in anul III cand, in mod fatal, s-a intalnit cu o cunostinta pe terasa unui fast-food de la Piata Romana. Trebuia sa cumpere de la persoana respectiva niste parfumuri, bijuterii si ceasuri. Nu stia ca langa masa lui avea sa ajunga o punga cu Ecstasy. Razvan Bulfinsky a fost apoi condamnat de toate instantele romanesti. Mai intai la patru ani, iar mai apoi, prin sentinta definitiva, la 12 ani de detentie. „Nu m-am impacat niciodata cu gandul ca stau nevinovat la inchisoare. Am facut tot ce a depins de mine ca sa dovedesc nedreptatea, insa am pierdut mai bine de opt ani din viata. Nu mai stiu cum se merge pe strada”, ne-a declarat Bulfinsky. Dupa toata aceasta perioada din cauza careia a ramas fara viitor, dar a primit in schimb un trecut teribil, fostul detinut a incasat de la statul roman 10.000 de euro, din care a cheltuit deja 8.000, si s-a ales cu doua diplome recunoscute in Uniunea Europeana: una de bucatar si una de zidar.