Nu l-au mai trimis pe Titi la filaj
SPIONUL. Dumitru Dumitriu i-a urmarit deja pe turci de trei ori in acest sezon, dar cu toate acestea, Steaua a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, meciul cu Fenerbahce Dumitru Dumitriu Sorin Chiriac Mihai Stoichita a decis ca ar fi inutil ca Titi Dumitriu sa-i mai spioneze pe elevii lui Daum. Inaintea fiecarui meci din Europa League, Mihai Stoichita l-a trimis pe vechiul sau colaborator, Dumitru Dumitriu, sa-i spioneze pe viitorii adversari. Asa s-a intamplat si in urma cu o saptamana, atunci cand scouterul Stelei a fost martor la infrangerea surprinzatoare a Fenerului, pe terenul lui Gaziantepspor, scor 2-1. Surprinzator insa, desi pentru ros-albastri meciul de la Istanbul este capital pentru calificarea in primavara europeana, antrenorul a hotarat ca scouterul sa nu mai mearga sa-i monitorizeze pe turci. Dumitru Dumitriu are si o explicatie pentru aceasta decizie: Nu avea rost sa-i mai urmaresc, pentru ca i-am vazut deja de trei ori si Stoichita de doua ori. Mai mult, ei au avut meci afara, iar cu noi joaca pe teren propriu. Nu se pune nici problema de bani, pentru ca o astfel de deplasare costa cateva sute de euro: avion dus-intors si o camera de hotel. In aceste conditii, se poate intelege si faptul ca stafful tehnic al Stelei este deja resemnat inaintea meciului cu Fener, dupa ce turcii au reusit sa castige si pe Ghencea, fara principalii lor oameni de gol, care vor reveni, insa, la partida din Europa League.