Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din Draganesti-Olt, a fost internat de urgenta la sectia de nefrologie a Spitalului Judetean din Craiova, in urma unei crize de rinichi.
Acesta are o piatra de trei milimetri la rinichi, care va fi eliminata pe cale naturala, cu ajutorul tratamentului medicamentos. „Starea pacientului este stabila. A fost supus mai multor investigatii medicale, iar in urma acestora s-a stabilit ca nu trebuie operat”, a spus Paul Tomescu, seful Clinicii de Nefrologie din cadrul Spitalului Judetean din Craiova. Bercea Mondial este internat la salonul 759 si este pazit in permanenta de doi gardieni de la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova.