Nu face victime doar în “Clanul”, ci și în rândul fanelor, dar… Denis Hanganu rămâne ferm pe poziție!

Publicat: 15/02/2023 | 14:03

Denis Hanganu îl impersonează pe Tudor Achim în serialul „Clanul”, al cărui sezon secund debutează pe 19 februarie la PRO TV. Actorul a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre capitalul de imagine dobândit în urma proiectelor televizate pe care le-a bifat, precum și despre „modelele” alături de care nu a jucat până acum.

Chiar dacă succesul și expunerea lui Denis Hanganu au atins cote consistente, actorul conștientizează că proiectele pot începe și se pot termina cu rapiditate. Prin urmare, artistul își face meseria cât poate de bine și se concentrează pe amprentarea industriei în care activează. La nivel personal, Denis își declară public monogamia, susținând că nu îl preocupă foarte mult reacțiile fanelor.

( NU RATA: CE MESERIE ȘI-A DORIT SĂ AIBĂ, DE FAPT, DENIS HANGANU DIN SERIALUL „CLANUL”. A VRUT SĂ RENUNȚE LA ACTORIE! )

Denis Hanganu face declarații exclusive despre confluența dintre viața profesională și cea personală (Foto: captură video)

„Tudor Achim” nu se lasă dus de valul succesului din „Clanul”: „Știu că totul e efemer!”

CANCAN.RO: Capitalul tău de imagine, după serialul „Clanul”, în ce mare stil a „bubuit”?

Denis Hanganu: În niciun fel, o să râzi sau să plângi sau să te surprinzi, e doar alegerea ta, norocul meu e că am mai fost în astfel de proiecte cu o vizibilitate mare la nivel de public național. Am mai trecut prin etapele astea, le-am ars, ceea ce e foarte bine pentru că mi-au adus un tip de conștientizare a acestui fenomen.

Sunt un copil crescut în fața televizorului de mic, am văzut orice tip de reality show, emisiuni, concursuri, nu prea funcționează și oricum nu sunt valori după care mă ghidez eu. Știu că totul e efemer, că proiectele vin și trec, încerc să fiu un om profesionist dedicat, să-mi fac treaba cât de bine pot, astfel încât oamenii să rămână cu lucrurile astea.

Denis Hanganu îl impersonează pe Tudor în serialul „Clanul”, al cărui sezon secund revine la PRO TV din 19 februarie (Foto: Instagram)

CANCAN.RO: Ai fost vreodată fanatic vizavi de un actor și ai ajuns sau nu ai ajuns să lucrezi cu el și ți-ai dori?

Denis Hanganu: Nu, niciodată. De altfel, apreciez foarte mulți actori din țară, Adrian Titieni, Vlad Ivanov, pentru că încă nu am apucat să joc cu ei în film, nici în teatru. Și din afară sunt o sumedenie, dar eu nu cred în chestia asta cu modelul.

Chestiunea la actori e un pic diferită, adică eu, actorul Denis Hanganu, încerc să asum cu naturalețe, veridicitate, autenticitate, diferite chestiuni din diferite scenarii, respectiv roluri la care iau parte. Ori cred că strică pe undeva asumarea acelui model pe care tu îl urmărești în mod fanatic, pentru că fără să vrei împrumuți chestii de acolo.

( CITEȘTE ȘI: CU CINE SE IUBEŞTE, DE FAPT, DENIS HANGANU DIN CLANUL? CUM ARATĂ IUBITA ACTORULUI DE LA PRO TV )

Denis Hanganu rămâne fidel iubitei și profesiei de actor: „N-am fete în viața mea!”

CANCAN.RO:  Fetele din viața lui Denis îl vor pe Denis sau îl vor pe Tudor?

Denis Hanganu: N-am fete în viața mea, e un pic mult prea pompoasă formularea «fetele», parcă suntem la arabi să avem mai multe femei. Ideea e că dacă le place, nu pot decât să le mulțumesc pe această cale și aici ne referim la fanii care scriu recenzii foarte pozitive. De fiecare dată când am primit un mesaj în cadrul acestui proiect, fie că a venit de la o doamnă, domnișoară, domn, copii, sunt adolescenți care se uită, e foarte explicit.

Ceea ce înseamnă că oamenii sunt atenți, vizualizează și când pun întrebarea sau adresează felicitări sunt foarte argumentate. Oamenii cred, vor, ce treabă am eu cu ce cred oamenii sau fetele. Am doar iubită și atât. În rest, altceva nu e de domeniul meu, eu doar îmi fac treaba și vreau foarte foarte mult ca oamenii de acasă să rămână cu actorul Denis Hanganu în cap și cu ideea unei munci pe care îl depun la un astfel de personaj complex, nu cu tipul ăla Tudor Achim. Nu e pentru mine, nu vreau asta!

( ACCESEAZĂ ȘI: CUM A AJUNS, DE FAPT, MARIAN OLTEANU DIN SERIALUL „CLANUL” SĂ FIE ACTOR. A AVUT SAU NU PILE ÎN ACTORIE? )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.