Nu este o eroare! Cu ce preț se vinde o porție de 100g de hamsii pe faleză, în Mamaia

Publicat: 09/06/2024 | 08:06
Cât costă o porție de hamsii pe faleza din stațiunea Mamaia.

La începutul lunii iunie turiștii au luat deja cu asalt stațiunile de pe litoralul românesc. Pentru că nu există vacanță la mare fără ca majoritatea românilor să nu savureze o porție de hamsii, unii comercianți au început deja să profite, iar asta se vede cel ma bine în prețurile practicate de către fiecare în parte. Iată cât a ajuns să coste o porție de hamsii pe faleză, în Mamaia – la începutul sezonului estival. 

Nu sunt puțini cei care au dat litoralul românesc pe plajele de peste hotare – Grecia, Bulgaria, Turcia etc –  însă există și categoria celor care încă aleg să se bucure de plajele din țară. Sezonul estival abia început, iar la malul mării și-au făcut deja apariția primii turiști. Pentru a face economie, unii români aleg să evite perioada de plin sezon turistic și evită terasele și restaurantele, astfel încât să nu se confrunte cu probleme în plan financiar. Vestea bună este că încă există localuri unde prețul preparatelor culinare sunt ceva mai accesibile.

Deși prețurile ridicate pun destul de multă presiune pe portofelul românilor, există și categoria turiștilor – care merg în vacanța în stațiunile autohtone de la malul mării Negre – care aleg să se bucure cu adevărat de concediu, să meargă la restaurant și să savureze o porție autentică de hamsii, fie cu puțină mămăligă, cu mujdei ori clasic – alături de o felie de pâine.

Citește și: CÂT COSTĂ 250 DE GRAME DE CALCAN PE LITORAL, LA MAMAIA. RĂMÂI FĂRĂ CUVINTE CÂND VEZI NOTA PLĂTITĂ DE UN TURIST DIN BUCUREȘT

Cât cost o porție de hamsii în stațiunea Mamaia

Deși stațiunea Mamaia este considerată una dintre cele mai scumpe stațiuni de pe litoralul românesc, există localuri unde prețurile sunt destul de accesibile pentru buzunarele românilor. Într-un local din stațiunea Mamaia, o porție de 100 de grame de hamsii proaspete și bine prăjite costă 17 lei, însă prețul poate varia în funcție de fiecare comerciant în parte și de poziționarea localului/terasei.

sursă foto: CANCAN:RO

Mergând mai spre centrul stațiunii – în funcție de gramaj – prețul acestui preparat crește. Spre exemplu, la un alt local, o porție de 200 de grame de hamsii, a ajuns să coste 40 de lei. În Constanța, o porție de 200 de grame de hamsii costă 45 de lei, iar în Agigea, prețurile se apropie de cele din Mamaia- 100 de grame de hamsii costă 22 de lei. În același loc, pentru 100 de grame în plus de hamsii (adică 200 de grame), turiștii trebuie să scoată din buzunar 34 de lei.