Nu este o eroare! Cu câți lei s-a vândut un simplu mărțișor în Piața Obor din București azi, de 1 Martie
1 Martie marchează venirea primăverii, iar această sărbătoare este reprezentată de mărțișor și ghiocei. Cu ocazia acestei zile speciale, doamnele și domnișoarele sunt răsfățate de bărbați cu câte un mărțișor, o floare sau ciocolată. Din acest motiv, comercianții au „împânzit” Capitala cu tot felul de cadouri specifice sărbătorii.
Ziua de 1 Martie marchează începutul primăverii și finalul sezonului rece. În această zi, oamenii își dăruiesc mărțișoare în diverse forme și obiecte. Toate acestea simbolizează bucurie și reprezintă un gest de atenție pentru cei dragi. Mărțișoarele sunt reprezentate de un șnur în două culori, unul alb și unul roșu. Cel alb semnifică divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea, iar cel roșu semnifică un simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii: prietenia, fidelitatea şi onoarea.
Mulți români au luat cu asalt piețele din Capitală și numai, iar în acest sens, comercianții au amenajat tarabe speciale pentru a vinde mărțișoare.
Prețurile cu care s-au vândut mărțișoarele în piețele din Capitală
Comparativ cu alți ani, prețurile mărțișoarelor au rămas cam aceleași. Ceea e diferă, însă, e prețul fiecărui comerciant în parte. Mai exact, bucureștenii au avut parte de un șoc, în momentul în care au văzut că prețurile nu sunt aceleași în piețele din Capitală. Spre exemplu, în Piața Obor au fost vândute și mărțișoare la un preț de 1,5 lei. Un preț puțin, chiar foarte puțin, comparativ cu Târgul Mărțișorului din Piața Romană, unde au fost vândute mărțișoare chiar și la un preț de 50 de lei.
(CITEȘTE ȘI: Cât a ajuns să coste un kilogram de urzici, în piață. Depășește chiar și prețul cărnii de vită!)
Superstiții și obiceiuri de 1 martie
Mărțișorul este perceput ca fiind un talisman, deoarece aduce noroc și apară de forțele malefice. Mai mult decât atât, acesta protejează împotriva bolilor, dar și împotriva razelor orbitoare ale soarelui.
Un alt obicei este legat de modul în care alegem să purtăm mărțișorul. Cu ani în urmă, mărțișorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoși și curați ca argintul la venirea primăverii. Tradiția este respectată și acum, în unele zone.