Nu e o glumă! Câți euro a primit Ionuț Popa de la Pro TV, pentru că a participat la Survivor. Înainte, nu avea bani nici să-i cumpere fiului o înghețată

Publicat: 03/06/2022 | 11:56
Ionuț Popa a participat la „Survivor România”. Sursă foto: Captură Pro TV

Ionuț Popa a fost unul dintre cei trei finaliști de la „Survivor România” 2022. Tânărul s-a luptat cu Elena Chiriac și Alexandru Delea pentru premiul cel mare în valoare de 100.000 de euro. Chiar dacă acesta a fost eliminat în prima etapă a finalei, tot a încasat o sumă frumușică, în urma participării sale în show-ul filmat în Republica Dominicană.

Ionuț Popa a fost eliminat în prima etapă a finalei „Survivor România”, show-ul filmat în Republica Dominicană și difuzat la Pro TV. Acesta se luptase pentru marele premiu de 100.000 de euro cu Elena Chiriac și Alexandru Delea. Cel din urmă a câștigat Marea Finală „Survivor România”.

Tânărul a fost de la bun început în competiție. Timp de 20 de săptămâni, Ionuț Popa a adus puncte esențiale echipei din care a făcut parte. Iar, potrivit informațiilor, fiecare concurent din echipa „Războinicilor” a fost remunerat cu câte 1000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în show-ul din Republica Dominicană. Astfel, Ionuț Popa ar încasa 20.000 de euro pentru șederea sa în junglă și competiție.

Vezi și A CÂȘTIGAT SURVIVOR ROMÂNIA ȘI 100.000 DE EURO, DAR CÂȚI BANI ÎI RĂMÂN, DE FAPT, ÎN BUZUNARE LUI ALEX DELEA

Ionuț Popa, fost concurent la „Survivor România”. Sursă foto: captură video Pro TV

Citește și BOMBA ANULUI LA SURVIVOR ROMÂNIA 2022 DE LA PRO TV! CUM A ÎNCERCAT ANDREEA TONCIU SĂ ÎL „COMBINE” PE IONUȚ POPA

Ionuț Popa, confesiuni emoționante la „Survivor România”

Ionuț Popa, antrenorul personal în vârstă de 33 de ani, a făcut o serie de mărturisiri emoționante în finala „Survivor România” 2022. Acesta a dezvăluit că a avut un accident de motor în luna septembrie a anului trecut. Tânărul s-a ales cu răni în urma acestuia. Totodată, cu gândul la fiul lui, David, își dorea să câștige competiția din Republica Dominicană, pentru a-i putea oferi un viitor mai bun.

”Vreau să fac o mică paranteză. Îmi doresc foarte mult să câștig Survivor România, pentru că am luptat foarte mult până aici.

Anul trecut, pe 1 septembrie, am avut un accident de motor și am fost ars, am scăpat bine, am avut doar un umăr dislocat și niște arsuri pe picior. Iar, după ce mi-am revenit și am putut ieși afară, l-am luat pe băiețelul meu, David, și am mers într-un parc din București. Și îmi aduc aminte că, la un moment dat, văzuse o gheretă de înghețată și a vrut să îi cumpăr o înghețată și, din păcate, la momentul acela am stat foarte prost financiar. Și mi-am promis de atunci că voi face tot posibilul să fie bine. I-aș putea oferi o educație și un viitor mai bun”, a spus Ionuț Popa în cadrul consiliului.

Sursă foto: Captură video Pro TV