Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Regele Charles iubește România. Monarhul deține chiar și o casă la Viscri, acolo unde se întoarce cu drag ori de câte ori are ocazia. Atunci când suveranul nu se află în zonă, locuința poate fi închiriată. Iată câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o singură noapte.
Actualul monarh al Marii Britanii a cumpărat „casa albastră” de la Viscri în 2006. Regele Charles a fost fermecat de România încă de la prima sa vizită, care a avut loc în urmă cu mai bine de 25 de ani.
„Casa albastră” are pereții exteriori albaștri, după cum îi spune și numele. Imobilul are șapte camere duble, cu baie, o sufragerie, un living și o bucătărie. Toate sunt amenajate cu mobilier, țesături tradiționale, sobe de teracotă vechi din Transilvania, dar și cu accente moderne.
Băile sunt decorate cu tapet cu model și plăci ceramice pictate manual, care reflectă cultura autentică din Transilvania. Pe domeniul Regelui Charles se găsește o șură, prevăzută cu o terasă generoasă, chiar în apropierea unul lac. În grădină au fost plantate multe legume pe care Alteța Sa le poate consuma când ajunge în România.
Pentru cine dorește să se cazeze în casa regelui, vă informăm că încăperile se pot închiria în regim all-inclusiv. Prețul este de 800 lei pe noapte pentru o cameră dublă.
„Prețul all inclusive pe persoană care împarte o cameră dublă sau twin include o băutură de bun venit și cina (fără băuturi) la sosire, pensiune completă (fără băuturi), excursii și activități ghidate în timpul zilei, taxe de intrare, transport și taxe, precum și micul dejun la plecare.
Preț: 157-167 euro/persoană/noapte, supliment single 20 Eur/persoană/noapte”, informează site-ul oficial.
În ceea ce privește meniul, turiștii trebuie să scoată alți bani din buzunar dacă vor să mănânce la proprietatea regelui. Micul dejun costă 7 euro, prânzul este 15 euro, iar cina este 20 de euro de persoană.
Localnicii sunt extrem de încântați atunci când Regele Charles își face apariția la Valea Zălanului. Oamenii spun că până acum nu existau turiști în zonă, dar, odată cu vizitele suveranului au apărut tot mai multe persoane interesate să vadă cătunul din Covasna.
La recenta vizită a Regelui, oamenii s-au îngrămădit la poarta sa. Toți au vrut să-l vadă pe monarhul britanic și să îl salute. Regele a primit în dar o plăcintă imensă, așa cum se oferă doar la marile evenimente în Covasna, precum nunțile și botezurile. Câteva femei au lucrat ore în șir la ea, iar rezultatul a fost de-a dreptul spectaculos.
„E rege, totuși, până la urmă și o dată-n viață se întâmplă să-l vezi și m-aș bucura să dau mâna cu el, să-i spun: „Bine ai venit în România!”, a spus cineva.
O copilă din Constanța a bătut drum lung să-l vadă pe Rege. „Vin de la Constanța și am așteptat foarte mult să ajung aici. Sunt o mare fană a lui”, a spus fetița.