Nu e Moș Crăciun, ci chiar Dan Bittman! Solistul de la Holograf, așa cum nu l-ai văzut niciodată
Dan Bittman se comportă fix precum un burlac convins. Despărțirea de Liliana Ștefan, cea care i-a fost parteneră de viață vreme de circa 25 de ani, l-a făcut extrem de responsabil, dar și gospodar. A mai avut el parte, de-a lungul timpului, de senzații tari cu anumite doamne și domnișoare, dar a învățat să se descurce fără suportul feminin. CANCAN.RO are dovada și o prezintă în rândurile ce urmează!
Nu de alta, dar, zilele trecute, cântărețul a fost zărit într-un centru comercial din zona de nord a Capitalei. Acolo, Dan Bittman a avut grijă să-și achiziționeze de-ale gurii, să nu rămână, Doamne, ferește, nemâncat. Acum, dacă e singur, liderul trupei Holograf nu se mai poate baza pe vreo femeie, astfel că a luat frâiele-n mâini!😆Încearcă să demonstreze că orice posesoare a sexului frumos ar apărea acum în viața lui trebuie să fie completă și complexă, nu de altceva, dar el se poate descurca singur în orice circumstanță. Cât de selectiv ar putea fi Dan Bittman… numai el și femeile care-i trec pragul pot ști.
Liderul trupei Holograf, gospodar fără pereche
Acțiunea despre care vă vorbim, are, pe alocuri, momente comice. Asta pentru că Dan Bittman, după ce și-a scanat singur produsele necesare, s-a îndreptat către ieșirea din centrul comercial. Pe drum, însă, cântărețul s-a oprit la un restaurant rustic, acolo unde anumite preparate expuse în vitrină i-au făcut, parțial, cu ochiul. Și spunem asta pentru că n-a fost convins să cumpere, ci și-a văzut, în continuare, de drum.
În fața ușilor de ieșire, Dan Bittman a avut un moment de sclipire. Și-a dat seama că e prea frig afară, astfel că mâinile lui nu pot suporta gradele scăzute. Deci, Dan și-a pus sacoșa pe umăr și și-a băgat mâinile în buzunar. Capul, însă, a rămas descoperit pentru câteva zeci de secunde.
Nu e Moș Crăciun, ci însuși Dan Bittman!
Ninsoarea l-ar fi făcut pe cântăreț să răcească, astfel că Dan Bittman a tras, imediat, gluga pe cap. A luat-o la pas, imediat după, prin parcarea complexului, bucurându-și picioarele cu zăpada așternută pe asfalt. De la spate, extrem de volubilul și jovialul Dan Bittman ar părea un Moș Crăciun „proptit” în Capitală. Punga la spate, precum sacul de jucării al bărbosului, gluga-n cap, ninsoarea ninsoare… Mai, mai să-l oprească picii din drumul său spre autoturism.😆😆 Și-l lăsau cei mici și fără cumpărături.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.