Nu e banc! Un român și-a scos peștișorul la plimbare, în pungă și a sfidat interdicția de circulație: „Ne furăm singuri căciula”
În plină pandemie de coronavirus, în Ordonanța Militară 2 au fost impuse reguli stricte, pe care toți românii trebuie să le respecte. Cu toate acestea, mulți apelează la tot felul de metode pentru a sfida legea și pentru a beneficia de o plimbare fără…restricții!
Ceea ce urmează să vă spunem nu face nicidecum parte dintr-un banc, deși, la prima vedere, cam asta pare. Pentru a fenta interdicția de circulație, un român a pus la cale un plan de-a dreptul inedit. Pentru că nu avem voie să ieșim din casă fără motive întemeiate, tânărul și-a scos peștele la plimbare, într-o pungă și, după cum vă spuneam mai sus, nu este deloc un banc, ci o realitate cu care polițiștii au dat nas în nas, vorba românului.
PERICOL. A apărut infracțiunea „coronavirus”! Două femei au fost deja reținute
Oprit de oamenii legii, acesta le-a spus că a ieșit din casă pentru a-și plimba peștele din acvariu, într-o pungă din plastic. Pentru digi24, Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol a povestit care au fost situațiile ciudate cu care s-au confruntat polițiștii, în această perioadă și face în continuare un apel la înțelegerea românilor și la respectarea interdicțiilor impuse de lege, în plină epidemie de Covid-19.
„Am avut o situație în care cineva și-a scos pisica la plimbare la 30 de kilometri de domiciliu, pe bancheta din spate a mașinii. Oamenii sunt inventivi, dar sub o formă sau alta trebuie să fim conștienți că nu facem decât să ne furăm singuri căciula, dacă încălcăm aceste reguli”, a spus Andreica, pentru sursa citată.