Nu e banc! Guvernul României interzice toate WC-urile din fundul curții
Da, nu este vorba despre vreun banc, mai mult sau mai puțin gustat de public. Încercăm să fim și noi în rând cu lumea civilizată, chiar dacă asta implică destule cheltuieli, nervi și înjurături cu năduv. Guvernul României a luat hotărârea de a interzice toate WC-urile din fundul curții.
WC-urile în curte și fosele septice vor fi intezise în urmă unei circulare a Ministerul Dezvoltării. Toți locuitorii care au acces la canalizate sunt obligați să se branseze la rețea, altfel vor fi sancționați. Măsura va afecta zeci de mii de gospodarii din mediul rural vasluian.
Conform legii, Ministerul le impune primarilor să întocmească liste cu toate persoanele fizice sau juridice care încă nu s-au branșat la sistemul de canalizate, deși au acces. Această va fi înaintată Gărzii de Mediu care va dispune amenzi dacă situația nu este îndreptată în termen de trei luni de la primul avertisment.
Decizia controversată vine în contextul în care România riscă să între în procedura de infringement pentru nerespectarea Directivei europene 91/271/EEC, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018. Astfel, toți locuitorii din așezările mai mari de 2.000 de locuitori sunt obligați să aibă gospodăriile branșate la canalizare.
Dacă intră în vigoare această procedură, România… va fi sancționată cu mii de euro pentru fiecare zi de întârziere.
Vaslui, județul în care 389 de unități școlare au wc-ul în fundul curții
Printre județele care vor fi cele mai afectate în cazul în care această măsură va fi pusă în practică se află și Vasluiul, informează vremeanouă.ro. Există zeci de mii de gospodarii neracordate încă la rețeaua de canalizare. Ministrul Educației a publicat, anul trecut, o statistica referitoare la școlile care încă mai au toaletă în curte, deși suntem în secolul tehnologiei și al internetului.
Pe primele locuri se află județele din Moldova, cu sute de școli care mai au școli cu WC în curte. Vasluiul conduce detașat, cu 389 de școli care au toaletă în fundul curții. Este urmat de:
– Suceava – 219 școli
– Iași și Botoșani – 207 școli fiecare.
La extremă cealaltă, se află Ilfov cu o singură școală, Mureș cu două școli și Giurgiu cu opt școli.