Nu e banc! Ce diplomă are acest interlop din București. A terminat facultatea la Spiru Haret ?

Publicat: 20/12/2019 | 10:11
Nu e banc! Ce diplomă are acest interlop din București. A terminat facultatea la Spiru Haret

Scandalul diplomelor false de la Universitatea ”Spiru Haret” a intrat într-o nouă fază. Procurorii DIICOT au efectuat nu mai puțin de 76 de percheziții având ca țintă ”Fabrica de Diplome”, așa cum mai este supranumită universitatea care se află, din nou, în centrul unui scandal uriaș.

Fără a ajunge la cursuri, orice student al universității ”Spiru Haret” putea obține diplomă de licență și de master, asta doar în cazul în care plătea sume cuprinse între 700 și 1500 de euro. Printre cei vizați de procurori s-a aflat și Florin Molcuțan – fost consilier personal al fostului ministrul al Tineretului și Sportului, Ioana Bran.

Conform informațiilor publicate de presasm.ro, locuinţa lui Florin Mulcuţan a fost percheziţionat – miercuri, 18 decembrie -, iar procurorii DIICOT,  însoțiți  de ofiţerii Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Organizate (SCCO) şi de luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au ridicat mai multe documente.

Florin Mulcuțan va fi audiat la București

Mai mult, Florin Mulcuţan a fost ”săltat” din locuinţa sa din Cartierul Micro 14 din municipiul Satu Mare şi a ajuns la DIICOT Bucureşti pentru a fi audiat.

Procurorii au căutat persoanele care şi-au cumpărat diplome de licenţă, iar fostul consilier personal al ministrului Ioana Bran şi-a finalizat masterul în cadrul Universităţii Spiru Haret, specializarea Drept Penal, în anul 2019. În cursul dimineţii de joi – 19 decembrie – după ce au fost încheiate audierile, prorectorul Universităţii „Spiru Haret” a fost reţinut, împreună cu el fiind reținute alte cinci persoane.

În timpul cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că – pe parcursul anului universitar 2018-2019 – „unul dintre prorectorii instituţiei de învăţământ, împreună cu secretari ai unor facultăţi din cadrul universităţii, angajaţi care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universităţii, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenţilor, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informaţii nepublice, însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie”.