În ultima perioadă, subiectul legat de vaccinarea anti-COVID-19 a generat numeroase discuții. Așa cum era de așteptat, în continuare există oameni pro și contra imunizare, așa că nu este de mirare că cei care nu sunt de acord cu vaccinarea fac orice este posibil pentru a arăta acest lucru și altora.
Deși autoritățile au spus clar că vaccinarea populației este singura modalitate pentru a învinge pandemia, un taximetrist din București nu crede nici în ruptul capului în această imunizare.
Pentru că a vrut să le arate și altora poziția lui fermă vizavi de vaccinarea anti-COVID-19, bărbatul s-a gândit la o idee ingenioasă de a le spune clienților, din start, care sunt condițiile sale pentru o cursă efectuată cu mașina lui. Fără să mai stea pe gânduri, taximetristul a scris, pe o foaie A4, următorul mesaj: „Acest taxi nu acceptă vaccinați”, a fost mesajul lui.
Cu siguranță clienții s-au prăpădit de râs atunci când au citit, însă mai există și persoane care sunt de acord cu taximetristul, așa că suntem convinși de faptul că nu a dus deloc lipsă de curse. Desigur, fotografia cu mesajul taximetristului a devenit virală în mediul online, acolo unde a fost distribuită de numeroși internauți care s-au amuzat copios la vederea acesteia.
Președintele PNL Ludovic Orban spune că deși nu va fi atins obiectivul de a fi vaccinate 5 milioane de persoane până la 1 iunie, totuși campania de imunizare anti-COVID-19 din România ”se derulează în condiții foarte bune”. Liderul PNL admite, însă, că în mediul rural vaccinarea se desfășoară cu dificultate.
”Campania de vaccinare din România este o campanie care se derulează în condiții foarte bune. Puteți să faceți comparație cu celelalte țări europene. Noi ne-am organizat bine, am asigurat suportul logistic, încercăm să comunicăm cât mai mult, să ducem vaccinarea cât mai aproape de cetățeni, prin caravane inclusiv în mediul rural. Da, este adevărat că în mediul rural e o rată de vaccinare mai mică. Ne așteptam să existe. Pentru a crește rata de vaccinare, e nevoie și de implicarea primarilor, a preoților, a medicilor de familie, a asistenților, în general, a persoanelor care au influență la nivelul comunităților locale pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze” a spus Orban.