Oana Roman a slăbit foarte mult, arată și se simte mult mai bine, ba chiar parcă a întinerit, după ce a pierdut mai multe kilograme. Încercările ei de a ajunge la o siluetă armonioasă au dat roade, iar acum este nevoită să își reînnoiască garderoba.
Mulți oameni i-au reproșat de-a lungul timpului că nu are grijă de ea și că alege să nu aibă un corp sănătos și frumos. Oana Roman nu a luat niciodată în considerare răutățile privind surplusul de kilograme și s-a declarat fericită în pielea sa. Însă, acum a suprins pe toată lumea cu ultima sa apariție care arată cât de mult a slăbit.
Vedeta își scoate rând pe rând hainele la vânzare și a început cu rochiile de seară. De exemplu, aceasta a fost purtată de două ori, potrivit spuselor Oanei și cere pe ea 300 de lei.
Zilele trecute, Oana Roman a făcut publice trei poze, realizate în cadrul unui pictorial. Într-una dintre imagini, ea apare într-o cămașă de noapte superbă, iar ipostaza în care s-a lăsat fotografiată este una destul de sexy. Ulterior, ea a postat o imagine în care apare într-un capot, iar în alta, alături de Vica Blochina, dar și alte persoane publice. Postările ei au strâns comentarii pro și contra pe contul său de Instagram.
“Este foaarte evident că ți-ai modificat sprâncenele și ochii într-o aplicatie, ceva… Penibile poze”, “Nu băga în seamă răutățile! Nu se merită! Tu ești un om frumos și asta e tot ce contează. Din păcate, e lumea plină de astfel de specimene, nu știu cum îi rabdă Dumnezeu cu atâta răutate în suflet. And bdw, arăți fantastic! Îmbrățișări! :)”, “Doamna Roman, urâtă constatare! Mai ales că, comentariul inițial la poza ta, a fost… legat de faptul că vine Crăciunul și trebuie să fim oameni! Așa că, înainte să jignești, ar fi cazul să vă hotărâți ori ești OM, ori… nu se prea înțelege exact ceea ce vrei să spui… se cam contrazic lucrurile… se bat cap în cap!”, “Îți admir toate pozele, picioarele și mai ales gleznele, arăți superb ?” sunt doar câteva dintre mesajele strânse de fotografiile postate recent de fiica fostului premier al României.