NU e banc! Au apărut cireșele în România: cât costa 1 kilogram
În piețele românești au apărut cireșele importate. Potrivit specialiștilor din domeniul agro-alimentar, vânzarea acestor produse la prețuri atât de mari reprezintă o speculă pură. Vestea bună este că în trei-patru săptămâni vor apărea cireșele românești.
„Da, au apărut cireșele, la prețuri care ajung și la 120 de lei kilogramul. Așa s-a întâmplat și anul trecut, și discutăm aici de speculă pură. Cei care le comercializează nu aduc cantități foarte mari, ca să nu li se strice marfa. Sunt persoane care au mulți bani și cumpără aceste produse, și se înhamă la așa ceva. O să dureze trei – patru săptămâni, până apar cireșele românești. În scurt timp, cele din import se vor vinde cu 70-80 de lei kilogramul. Vorbim de produse de lux, care nu sunt destinate românilor obișnuiți, cu salarii de 2.000 de lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dragoș Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA).
Potrivit sursei citate, cireșele care se găsesc acum în piețe sunt aduse, cel mai probabil, din Grecia, Turcia sau din țări din Asia.
În ceea ce privește gustul cireșelor importate, Frumosu spune că nu se pot compara cu cele românești, care sunt mult mai bune, iar ele se găsesc acum, la aceste prețuri, în piețe precum Dorobanți, Norilor, Amzei sau Băneasa, unde își fac cumpărăturile bucureștenii înstăriți.
„Cireșele românești, de mai, ar trebui să apară în două trei săptămâni, dar ținând cont că a fost vremea destul de capricioasă, ele vor apărea pe la 1 iunie, la prețuri de 20 -25 de lei maximum”, mai spune Dragoș Frumosu.