POSIBILITATE. Micuta Roberta Voinea va putea invata sa vorbeasca abia dupa ce va beneficia de aparatul necesar auzului Cand avea doua luni si jumatate, micuta Roberta Voinea a fost imunizata impotriva unor boli specifice copilariei, iar in urma injectiei a ramas cu un handicap major, care o impiedica sa se bucure de cei mai frumosi ani. Salvarea ei ar fi un implant cohlear, dar parintii sai nu au bani pentru operatie. Simona Mihaescu Pare fericita, dar este un copil trist. La opt ani, Roberta Voinea, o fetita din Suceava, nu vorbeste si nu reactioneaza la gesturile celor din jur pentru ca nu-i intelege. Desi s-a nascut sanatoasa, viata ei a luat o alta turnura la doua luni si jumatate, cand i-a fost administrat trivaccinul (antirujeolic, antirubeolic si antioreionic). „In ziua urmatoare, am fost nevoiti sa o internam la spitalul judetean. Desi nu parea, ni s-a spus ca fetita era racita la plamani. N-am stiut insa ca nici nu mai aude”, ne-a declarat mama copilei. Fata este diagnosticata cu hipoacuzie neurosenzoriala bilateral profunda si are nevoie de un implant cohlear, care costa 20.000 de euro. Fetitei ar trebui sa i se monteze pe creier un microcip cu 2 antene care va face legatura cu sistemul nervos. Dupa ureche, se ataseaza un magnet cu baterie, care transmite undele sonore la microcip si antenele duc informatii spre creier. Din pacate, parintii Robertei nu dispun de banii necesari interventiei chirurgicale si nici pentru cumpararea microcipului. Persoanele care vor sa o ajute pe Roberta pot face donatii in contul RO50BRDE340SV24206423400, deschis la BRD, pe numele Mihaela Voinea.