Nu are dat nici BAC-ul măcar! Câte clase are, de fapt, Cătălin Scărlătescu. Adevărul despre concurentul America Express 2023 de la Antena 1

Publicat: 19/01/2023 | 08:54

Cătălin Scărlătescu a devenit cunoscut publicului larg după ce a ajuns alături de Florin Dumitrescu și Sorin Bontea la PRO TV. Acolo, cei trei au pus bazele primului show culinar și au fost imediat îndrăgiți de telespectatori. Însă, puțini știu cu ce s-a ocupat celebrul chef înainte, de unde vine sau câte clase are.

Cătălin Scărlătescu și-a descoperit pasiunea pentru bucătărie la o vârstă fragedă, iar la 16 ani deja cocheta cu domeniul. A preferat să treacă mai rar pe la școală și să se concentreze pe ceea ce avea să devină cariera lui. Astfel, atunci când vine vorba de studii, celebrul chef nu are nici BAC-ul la activ, însă are o experiență vastă în bucătărie.

La doar 16 ani deja lucra la un hotel de pe litoralul românesc, era curier. Doi ani mai târziu, a început să se ocupe de manipularea mărfii și de curățenie, iar apoi a intrat și în bucătărie la curățat de legume. La scurt timp, Cătălin Scărlătescu pleacă pe mare, pe un vapor cargo ca stewart. După această experiență s-a îndreptat către Germania, unde a lucrat într-un restaurant cu renume.

Ani mai târziu, Cătălin Scărlătescu revine în România și ajunge bucătarul șef al restaurantului Angels. Ulterior devine executive manager la Museum și copartener la restaurantul „Il Gambero Rosso“. Își începe și cariera în televiziune, iar în prezent și-a deschis propriul restaurant. Însă de departe cel mai greu lucru pe care l-a făcut până acum este aventura din America Express, pe care a trăit-o cot la cot cu iubita sa, Doina Teodoru.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru

(CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU ȘI DOINA TEODORU AU FĂCUT NUNTA DEPARTE DE OCHII CURIOȘILOR? CINE ESTE CEL CARE I-A DAT DE GOL PE CEI DOI)

Cătălin Scărlătescu, la America Express

Spre surprinderea multora, Cătălin Scărlătescu a acceptat provocarea America Express. Acesta a plecat în aventură alături de partenera sa Doina Teodoru. Cei doi au avut multe de înfruntat, de-a lungul competiției, iar adesea spiritele s-au încins în echipa celor doi.

„În America Express am avut câteva. Asta și pentru că m-am confruntat cu o situație nouă. Eu, în mod normal, nu mă cert. În momentul în care nu-mi convine ceva, tac. Intru într-o tăcere ciudată și, dacă lucrurile degenerează, întorc spatele și plec. Dar în America unde să plec?! (râde) Așa că pot spune că a fost extraordinar faptul că a trebuit să stăm împreună și am fost obligați de împrejurări să nu ne certăm atât de tare.

Asta ne-a ajutat, de fapt, să mergem înainte. Eu nu sunt genul de om conflictual, într-o relație nu mă cert niciodată. Stau și mă uit, iar dacă persoana din fața mea bate câmpii, sunt sigur că n-am ce căuta acolo și mă retrag încet, până nu mă mai vede cât de departe sunt.”, a declarat Cătălin Scărlătescu.

(VEZI ȘI: CEA MAI TARE REȚETĂ DE PIFTIE DE PORC. CUM GĂTEȘTE CHEF CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU RĂCITURA ÎN 4 PAȘI SIMPLI)