Potrivit primelor date din ancheta penala in cazul Colectiv, incendiul a izbucnit din cauza artificiilor de exterior care au aprins in cateva secunde buretele de pe peretii clubului.
Testele au aratat ca focul s-a extins din cauza buretelui, iar concluziile preliminare au fost transmise procurorilor de la Parchetul General. Expertii de la Petrosani au reconstituit incendiul din Colectiv si au concluzionat ca artificiile de exterior au aprins imediat buretele de pe pereţi, iar focul s-a extins in 50 de secunde la tavan.
Expertii Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva Petrosani au efectuat un experiment judiciar pentru a stabili modul in care s-a produs si extins incendiul care a avut loc in clubul din Bucuresti. La experiment au participat seful Institutului National de Criminalistica, dar si procurorul de caz.
Experimentul a fost inregistrat video
„In cadrul expertizei, am efectuat un experiment tehnic pe o anumita portiune relevanta din clubul Colectiv, respectiv zona cu stalpul pe care au urcat flacarile spre tavan. A fost o simulare la scara 1 la 1, adica la scara reala. Am creat exact conditiile din club si am studiat mecanismele de initiere si de propagare a incendiului pe portiunea relevanta.
Focul s-a propagat foarte repede si a produs foarte mult fum si gaze. Am recoltat si probe de gaz din mai multe puncte. Experimentul a fost si inregistrat video. Nu am mai intalnit niciodata in toata activitatea mea un asemenea caz. Expertiza urmeaza sa o finalizam in aproximativ o luna de zile si o vom inainta procurorilor”, a declarat George Gaman, directorul Institutului, pentru „Evenimentul zilei”.(B.G.)