Noul iubit al Elenei Basescu: Hrebenciuc junior
LOVE STORY. Frumoasa Elena si Hrebe Jr. (sortul negru), o imagine care-l enerveaza, probabil, pe tata Basescu mai rau decat „nesimtitii” de ziaristi Confirmare. Fiica presedintelui si-a petrecut weekendul cu fiul maestrului-papusar Hrebenciuc Bogdan Tiberiu Iacob A inceput cu o barfa nevinovata strecurata intr-o revista. Apoi s-a confirmat ca ceva-ceva exista. Acum e aproape batut in cuie, dupa ce paparazzii nostri i-au prins „in flagrant”: Elena Basescu si fiul lui Hrebenciuc sunt foarte apropiati si gata sa-si transforme parintii in noii Montague si Capulet. Pentru ca, dincolo de picanterii, povestea ameninta sa devina una cu implicatii politice serioase.
L-a sarutat si l-a tras cu ski-jet-ul
Elena Basescu si-a petrecut weekendul la mare, cu fiul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei. Cei doi au fost surprinsi de paparazzii nostri sambata, la pranz, pe plaja Hotelului Rex, de la Mamaia, in mari tandreturi (pupaturi, dulcegarii s.a.m.d.), anuntand chestii ce ar putea deveni serioase. Andrei a venit la plaja ceva mai tarziu decat Elena, el fiind dirijat prin celular de catre fiica presedintelui, pentru a se descurca printre cearsafuri. Si tot Elena a fost cea care, dupa ce s-au sarutat de bun venit, l-a tras pe apa cu ski-jet-ul, distractia, prelungita ore bune, pana pe la cinci dupa-amiaza, atingand cote maxime. E clar ca intre cei doi exista niste sentimente solide, de prietenie stransa, daca nu chiar dragoste. Neclar e impactul pe care l-ar putea avea povestea lor asupra scenei politice romanesti, pentru ca, fara nicio exagerare, insasi cariera lui Basescu ar putea avea de suferit grav de pe urma acestui potential love story. Dincolo de acest aspect, se ridica din nou problema mai veche a revoltei odraslelor de politicieni impotriva parintilor, ilustrata cel mai bine pana acum de fiicele lui Petre Roman, problema care merita, ea singura, o abordare amanuntita, chiar daca nu asta ne propunem in randurile care urmeaza.
Povestile de succes ale celor doi amorezi
Elena Basescu e fiica cea mica a presedintelui, frumoasa, adulata, celebra, in ascensiune puternica dupa venirea tatalui la sefia statului: aparitii in presa, contracte grase de publicitate pentru firme de prestigiu precum Ziggo, Guess ori Schwarzkopf, studenta la SNSPA. Plus o cariera politica pe cale de infiripare, dar „nu ca cea a Elenei Udrea” (Elena dixit). Andrei Hrebenciuc e fiul papusarului nr. 1 al politicii ultimilor 18 ani, pesedistul Viorel Hrebenciuc. Cunoscut drept un baiat cuminte si silitor la invatatura, spre deosebire de alti fii de politicieni care se luptau cu repetentia, Hrebe Jr. a terminat cu note excelente Colegiul „Sf. Sava” si e student la economie, ajungand patron la doar 19 ani. A reusit, totusi, sa intre in gura presei cand s-a aflat ca firmele lui – intre care La Magic Roma SRL, Hrema Insurance Broker SRL si Moda Zilei Group 2004 SRL – acumulasera datorii uriase la stat, in timp-record. S-a mai aflat si ca tatal sau a luat anumite credite bancare pe numele sau. Cei doi tineri au fost localizati prin mai multe locuri cu fite din Bucuresti, precum Bamboo, White Horse etc.
Implicatii politice
Sindromul „Romeo si Julieta” in forma clasica: parintii celor doi sunt la cutite, politic vorbind. Basescu a ajuns la putere infierand exact coruptia reprezentata de Hrebenciuc, de trei ani incoace presedintele nepierzand vreo ocazie sa isi execute public „victima”. Ultimul atac al sefului statului: „Pana la urma va trebui sa-l puna cineva in cuier si sa-i spuna: „Baietas, nu vezi ca nu mai ajungi la Parchet?””. De aici apar marile probleme pentru presedinte: cum sa ii ia electoratul mesajul in serios, atat timp cat cei doi sunt aproape cuscri? Nu e de gluma pentru Basescu: el se confrunta, deja, cu acuzatia ca numai gura e de el si ca nu prea a facut nimic din ce a promis in materie de coruptie. La anul, Basescu are de tras caruta PD-PLD in alegeri, iar peste inca un an trebuie sa impuste un nou mandat prezidential. Cu tinicheaua Hrebenciuc de coada, e cam greu de crezut ca acest lucru se va intampla, pentru ca adversarii stiu exact, de acum, unde sa atace. Lui Hrebe, in schimb, ii va prinde bine: ce procuror se va lua de el stiind ca meciul cu Basescu se poate termina oricand cu logodna sau nunta celor doi copii?
Revolta fiicei contra tatalui?
Observatie importanta: flirtul celor doi tineri s-a consumat, sambata, practic, sub privirile presedintelui, care se afla, si el, tot pe litoral. Ceea ce poate insemna doua lucruri: – Basescu stie si aproba relatia celor doi, ceea ce inseamna ori ca isi asuma riscurile de a fi atacat pe acest subiect, ori ca relatia sa cu Viorel Hrebenciuc e mai buna decat ar vrea sa se creada. – Basescu nu e de acord, caz in care asistam la o revolta a fiicei contra parintelui, la o sfidare de-a dreptul fatisa si umilitoare pentru seful statului. Sunt mari sanse ca aceasta din urma ipoteza sa fie reala. Basescu a avut o relatie „subtire” cu familia dintotdeauna. Ca marinar de cursa lunga venea rar pe acasa, fetele crescand aproape fara tata. Mai apoi, cand a devenit politician nu mai avea timp/chef de ele. Intr-un interviu celebru, de acum un deceniu, Maria Basescu destainuia ca fetele isi vedeau tatal atat de rar, incat ajunsese sa le duca la minister, doar sa mai schimbe o vorba cu parintele lor. Numai ca, extrem de enervat, Basescu obisnuia sa plece din birou, cand le vedea, trantind ostentativ usa. Presedintele a avut o relatie tensionata si cu fiica sa mai mare, el opunandu-se din rasputeri casatoriei acesteia cu Bodo. Se spune, chiar, ca Ioana l-a amenintat pe tata cu dezvaluiri incomode, daca nu o lasa sa se marite cu cine vrea. Si se mai spune ca, din ordinul tatalui, ginerele Bodo era filat de anumite servicii secrete, care raportau tot ce facea acesta. Sindromul revoltei contra tatalui a fost ilustrat cel mai bine de fiicele lui Petre Roman: fete scolite la inalte universitati straine, din parinti profesori universitari, ele s-au cuplat nici mai mult, nici mai putin, decat cu stripperi. Roman a suportat, probabil, mai usor, Mineriada din ?91. Acelasi tip de revolta s-a inregistrat si la copiii familiei Ceausescu si exemplele pot continua. Una peste alta, daca povestea ia amploare si nu e doar un foc de paie, tata Basescu va avea de tras, nu gluma, pentru a explica alegatorilor sai cum, din 21 de milioane de nume romanesti, fiica sa l-a ales tocmai pe cel al etalonului coruptiei.
Marele Gatsby
Ieri, pe la orele 13.30, iahtul AZIMUT naviga incet la 150 m prin fata Hotelului Rex, din Mamaia, avandu-l la carma pe Ioan Nicolae , patronul echipei de fotbal din Brasov. Nicolae, proprietarul unei ambarcatiuni (15-16 m lungime) in valoare de circa un milion de euro era imbracat cu un tricou cu maneci scurte si purta ochelari de soare (toate tip vechi), dar avea alaturi o bruneta de cel mult 22 de ani (bermude si tricou ? foarte decoltat, albastre, constitutie slaba, par lung). Nicolae a trecut pe langa iahtul lui Iacov (F.C. National), cu care este si vecin in portul lui Copos de la Eforie Nord, unde magnatul din Brasov vine numai cu helicopterul personal.
Scandalul „Jetul Elenei Basescu”
Jetul Elenei Basescu a fost adus pe litoral de catre un echipaj, din cadrul Serviciului de Protectie si Paza, coordonat de catre un colonel. Inainte de a fi pus la apa, in statiunea Mamaia, intr-un spatiu special amenajat, Elena s-a interesat cam cat ar costa „chiria locului” si a aflat ca toti ceilalti proprietari platesc cam 800 de euro. Colonelul cu jetul, seful dispozitivului prezidential, a aflat si el aceeasi suma si nu i-a convenit. A facut, atunci, ce se face de obicei, pe stil vechi. L-a chemat pe patronul spatiului la Politia din Constanta, mai-mai sa-l aresteze. Acolo i s-a explicat cum ca ar fi o cinste sa gazduiasca ceva din familia prezidentiala. Negocierile sunt in curs. Elenei nu-i pasa.