Noua rovinieta vine cu tarife si amenzi duble
Noile tarife la taxa de drum ii vor obliga pe soferi sa scoata mai multi bani pentru rovinieta sau pentru lipsa ei. La autoturisme, rovinietele se pot achita pe 7 zile (3 euro), 30 de zile (7 euro) sau 12 luni (28 de euro – aproape dublu la masinile Euro 2-4 fata de 2007). Daca circula fara rovinieta, posesorii de autoturisme pot fi amendati cu 500-1.000 de lei (300-450 de lei in 2007). Potrivit noilor norme, rovinieta nu este necesara la circulatia pe drumurile nationale din resedintele de judet si municipii. Drept urmare, soferii bucuresteni ar putea circula fara rovinieta in Ploiesti, de exemplu, daca nu sunt prinsi pe traseu. (A.S.D.)