Noua morti in Indonezia din cauza gripei aviare de la inceputul anului

De: Cancan
Publicat: 11/08/2012 | 00:00
Un barbat in varsta de 37 de ani a decedat din cauza gripei aviare in Indonezia, bilantul acestei boli ajungand la noua morti de la inceputul anului si pana in prezent, a anuntat sambata Ministerul Sanatatii.

Bolnavul, un muncitor independent, a fost spitalizat la 24 iulie si a murit la 30 iulie, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului. El locuia in apropierea unei ferme de pasari.

Indonezia, un arhipelag imens cu aproximativ 240 de milioane de locuitori, este tara care a inregistrat cel mai mare numar de decese din cauza gripei aviare. Potrivit ultimului bilant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), care nu cuprinde cazul anuntat sambata, boala a facut din 2003 si pana in prezent 157 de victime, dintre care noua in 2011, dintr-un total de 357 la nivel mondial.

Indonezia este considerata o veriga slaba in lupta impotriva gripei aviare, membri din numeroase gospodarii continuand sa traieasca in contact constant cu pasari nevaccinate, in pofida unei legi care interzice acest lucru.

Virusul H5N1 se transmite de la animal la om, insa cercetatorii se tem ca o mutatie ar putea permite contaminarea de la om la om, ceea ce ar declansa o pandemie.