Nouă ipoteză în cazul accidentului de la Neamț, unde au murit nouă oameni!

Publicat: 06/04/2018 | 19:52

Accidentul de la Neamț, în urma căruia au decedat nouă oameni, s-ar fi produs din alte cauze, nu din cele pe care anchetatorii le stabiliseră inițial, după primele cercetări. Astfel, este posibil ca ca una dintre roțile microbuzului care a plonjat în apele Bistriței să nu se desprins accidental. Aceasta nu ar fi fost bine fixate.

Specialiștii analizează deja această pistă, conform tvneamt.ro.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ar exista indicii că, pe traseu, microbuzul ar fi făcut pană, iar șoferul a înlocuit roata fără să strângă bine cele cinci șuruburi.

Ipoteza este susţinută de faptul că un singur șurub a rămas, rupt, în butucul roţii, deci este posibil ca celelalte patru să fi căzut pe rând, în mers. Aşa se face că roată a ajuns să se ţină într-un singur şurub, care s-a rupt şi a provocat schimbarea de direcţie încheiată cu tragicul accident.

Vineri, scafandrii au căutat, din nou, în canalul de aducţiune al Bistriţei, roata lipsă a autovehiculului, însă fără succes.

Pe lângă viteză şi defecţiunea tehnică, încărcătura peste limitele tehnice ale autoutilitarei (cel puţin 150 de kilograme în plus) a contribuit într-o proporţie foarte mare la finalul tragic, pentru că pasagerii au fost blocaţi între bagaje.

De asemenea, faptul că urmele de frâne se întind pe o distanţă de aproximativ 40 de metri arată că este foarte puţin probabil ca tânărul şofer să fi adormit.

Zece persoane care se întorceau de la muncă se aflau în microbuz, iar nouă dintre ele au murit înecate.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult