Nouă avertizare de la ANM. Vremea se înrăutățește în următoarele ore, iar temperaturile nu vor depăși 13 grade Celsius.
Deşi vor înregistra o uşoarã creştere în majoritatea zonelor, valorile termice diurne se vor situa în continuare sub cele normale în prima decadã a lunii octombrie, cu maxime ce se vor încadra între 10 şi 18 grade. Cerul va avea înnorãri temporare. În prima parte a zilei, izolat va ploua slab în sud şi în sud-est, iar începând de seara aria ploilor va fi în extindere cuprinzând regiunile nordice, vestice şi centrale. În nord-vest se pot cumula cantitãţi de apã în jurul a 15 l/mp. În zona montanã va ploua izolat pe timpul zilei, apoi pe arii extinse, iar la peste 1600 m altitudine precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la începutul intervalului pe litoral, iar noaptea local în vest şi sud-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, valori normale pentru aceastã datã.
Vremea va fi rece pentru aceastã perioadã din an în cea mai mare parte a ţãrii, în special în vest, în nord şi în centru. Temporar cerul va avea înnorãri şi va ploua pe arii relativ extinse în jumãtatea de nord a teritoriului şi local în rest. În zona montanã, la altitudini de peste 1400 m, se vor semnala precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, iar ziua şi în Oltenia, vestul Munteniei şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, uşor mai ridicate în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime între 2 şi 11 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
Vremea va fi în continuare rece. Cerul va avea înnorãri temporare şi pe arii restrânse va ploua slab în regiunile nordice, estice şi centrale. La munte, în special la altitudini mari, trecãtor, se vor semnala şi precipitaţii slabe sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 19 grade, iar cele minime, în general, între 0 şi 7 grade.