Tribunalului Bucureşti au decis reunirea cauzei aflate pe rolul acestei instanţe cu cea a dosarului de la Tribunalul Militar. Aici sunt cercetaţi doi angajaţi ai ISU, Antonina Radu şi George Petrică Matei, pentru abuz în serviciu.
Instanţa a decis să accepte această cerere, exprimată de majoritatea avocaţilor părţilor din dosar. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată atunci când cauza va rămâne în pronunţare pe fond. Următorul termen va avea loc pe 12 februarie.
În dosarul de la Tribunalul Bucureşti sunt judecaţi patronii clubului, reprezentanţii firmei care a distribuit artificiile, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi alţi angajaţi ai instituţiei.
Angajaţii ISU George Matei şi Antonina Radu au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, pe 4 decembrie 2015.
„În perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că Clubul Colectiv din Bucureşti (care până la data de 06.10.2014 a funcţionat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., Bucureşti, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti) desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu”, au explicat procurorii anticorupţie în rechizitoriu.
În urma incendiul de la Colectiv, din noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, 64 de oameni au murit, unii în timpul incendiului, alţii în spitale, din cauza arsurilor grave, dar şi din cauza unor infecţii.