Note BAC 2024 Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș | Rezultatele, publicate pe EDU.RO

Publicat: 08/07/2024 | 12:05

Emoții mari pentru elevii clasei a XII-a, care așteaptă cu sufletul la gură notele de la BAC 2024! Absolvenții de liceu au avut o săptămână de foc, după probele la Limba Română, Matematică / Istorie, proba la alegere a profilului, dar și proba la limba maternă pentru minoritățile din România. Rezultatele vor fi afișate în centrele de examen, dar și pe internet pe data de 8 iulie, luni. Nu vor fi notele finale pentru cei care au de gând să facă contestație. Cei din urmă își vor afla notele pe data de 12 iulie. 

UPDATE 12:05 | Au fost publicate notele pe platformă, iar acestea sunt disponibile la următoarele link-uri:

Rezultate BAC 2024 Arad – AICI

Rezultate BAC 2024 Caraș-Severin – AICI

Rezultate BAC 2024 Hunedoara – AICI

Rezultate BAC 2024 Timiș – AICI

Elevii clasei a XII-a, care au susținut examenul maturității, vor afla notele luni, 8 iulie, până-n ora 12:00. Rezultatele vor fi disponibile pe EDU.RO, dar și-n centrele de examen. Sunt notele inițiale, dinaintea contestațiilor. Pentru județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, notele sunt disponibile AICI!

Absolvenții de liceu nemulțumiți de rezultatele lor pot depune contestație în aceeași zi (8 iulie), în intervalul orar 12:00-18:00. Tinerii pot merge la centrul de examen, unde au susținut BAC-ul, ori pot trimite prin mijloace electronice contestația. Mai jos vă prezentăm cererea care trebuie completată:

Model de contestație / Foto: Edupedu.ro

CITEȘTE ȘI: BAC 2024 | AVEM SUBIECTELE CARE AU PICAT LA LIMBA MAGHIARĂ, LA PROBA DE AZI DE LA BACALAUREAT

Ce reguli sunt pentru a absolvi Bacalaureatul 2024

Pentru a trece cu brio peste examenul maturității, atunci fiecare elev de clasa a XII-a trebuie să îndeplinească mai multe reguli. Abia după ce le-au bifat pe toate pot considera că au luat BAC-ul. Mai jos vă prezentăm ce condiții trebuie să îndeplinească fiecare absolvent de liceu:

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

CITEȘTE ȘI: RÂZI CU LACRIMI! CE PERLE AU PUTUT SĂ SCOATĂ ABSOLVENȚII CLASELOR A XII-A LA EXAMENUL DE BACALAUREAT

Elevii care nu au luat BAC-ul mai au o încercare în acest an

Nu toți elevii au avut șansa să ia BAC-ul în sesiunea de vară. Nu trebuie să-și facă griji, căci vor mai avea o șansă în acest an, în sesiunea de toamnă. Iată calendarul:

  • 15-22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8-9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13-14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E. a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E. d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura materna – proba E. b) – proba scrisă
  • 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00-18.00)
  • 27-29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale