Nunta prințesei Opticris și a lui Catena Junior generează întâmplări la care nu se aștepta nimeni. Protagoniștii poveștii de astăzi sunt surorile Opticris, împreună cu faimosul Droopy, soțul Irinei, una dintre prințese. CANCAN.RO a fotografiat întoarcerea lor din Franța, după nunta de 3 milioane de euro pe care „mama Catena” i-a oferit-o iubitului fiu (VEZI AICI IMAGINI EXCLUSIVE ȘI DETALII DE LA NUNTA DE VIS). Dar, mai mult, avem și detalii picante din interior, discuțiile aprinse care au avut loc în familia Cristescu și reproșurile dure care s-au spart în capul sărmanului Droopy ( cum a încercat s-o recucerească pe prințesa Opticris după ce aceasta l-a părăsit AICI ). Poate vă așteptați ca fericitul eveniment să se încheie numai cu lapte și miere, dar în fapt, s-a aruncat cu săgeți usturătoare. Vă prezentăm detaliile zilelor de pelin care au urmat după nunta cu ștaif!
Chiar și după încheierea evenimentului și plecarea către România a familiilor Catena și Opticris, orice pas făcut pare un izvor nesecat de situații imprevizibile, presărate cu gâlceavă. Mărul discordiei a ieșit la iveală chiar în toiul nunții dintre Catena Junior și Monica. Cea care a aprins scânteia discuțiilor a fost Irina Cristescu, sora miresei. Sursele noastre povestesc faptul că, încă din noaptea nunții, Irina a început să pufnească și să îi reproșeze surioarei că nu a ”băgat-o în poze”. Bine, ziua cea mare nu era despre ea, așadar, nu era necesar să fie ea în centrul atenției. Dar vom vedea imediat care este cu adevărat nucleul nemulțumirilor Irinei.
Cutia Pandorei a fost deschisă de sora miresei, care, așa cum vă povesteam mai sus, a avut niște ieșiri neașteptate. Mai că am zice că ea a avut „apucături de bridezilla”, în locul vedetei serii. Nemulțumirea? Nu-i apărea chipul suficient de mult în poze, așa că a prima ei țintă a fost chiar Monica, proaspăta soție a Alex Vlad. Irina s-a apucat să îi reproșeze că nu a fost fotografiată suficient, lucru care a deranjat-o peste măsură. La urechile CANCAN.RO a ajuns și o altă informație, potrivit căreia s-a lăsat cu o adevărată demonstrație de tir cu arcul în familia Cristescu. Metaforic vorbind.
Asta deoarece, nici mireasa n-ar fi rămas datoare la aruncat cu săgeți pline de venin. Așa că Monica i-a reproșat, mai mult sau mai puțin voalat, Irinei că partenerul ei, Droppy, ar fi fost vinovat pentru că reporterii CANCAN.RO au aflat despre eveniment. Mireasa l-a împuns pentru că ”a vorbit gura fără el prin oraș” și că așa s-a aflat despre nunta secretă. Bietul Droopy, n-are nicio vină! Să te ferești să fii prin preajmă!
Și nu s-a terminat aici! La vederea opulenței și a măreției nunții surioarei, invidia și-a băgat coada în sufletul Irinucăi. Așa că s-a apucat să îi „scoată ochii” lui Droopy că el -ar fi fost în stare să-i organizeze un eveniment la același nivel. Bine, mai discret, deoarece nu a vrut să pară prea roasă de pizmă. Vă reamintim că Droopy, pe numele real Ionuț Marinescu, și Irina au o istorie amoroasă destul de alambicată. Plină de împăcări, despărțiri și colac peste pupăză, nici soacra mică, Elena Cristescu nu prea l-a avut la inimă. Of! Droopy nu a fost doar calul de bătaie al soției nemulțumite, ci și al doamnei Elena, care s-a raliat cu mezina.
Toată lumea s-a supărat pe toată lumea! Mireasa, supărată pe cumnatul ei. Soacra mică, supărată pe ginerele ei. Sora miresei, supărată pe mireasă. Și supărată și pe partenerul ei. Și, astfel, luni seară, în aeroportul din Paris, înaintea zborului de întoarcere în România, era supărare ca la parastas. De nu mai găseai loc de vreun zâmbet. Poate că nici darul n-a mers însă atât de bine!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.