Noile reguli pentru românii care vin în țară, pentru sărbători. Cine nu stă în carantină

Publicat: 10/12/2021 | 13:35

Noile reguli pentru românii care se întorc în țară intră în vigoare vineri. Persoanele nevaccinate vor intra în carantină. Durata acesteia se va reduce doar prin prezentarea unui test PCR negativ, făcut înainte de revenirea în țară. Testul va fi obligatoriu pentru cei care vin din țări din afara Uniunii Europene.

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare și se aplică până pe 8 ianuarie 2022.

Cine intră în carantină

Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele VERDE și GALBEN:

NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care:

Persoanele care nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene aflate în zona ROȘIE:

NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, dacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sosirea în România a persoanelor care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european)

NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.

Carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.

Carantină pentru 14 zile pentru persoanele care intră în România și NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sursa foto: Pexels.com