CIUCA BATAII. Liderul Geoana e bagat la mijloc intre curentele din partid Dilema. Marea intrebare a momentului: trece sau nu motiunea PD? Cheia raspunsului este la PSD, numai ca partidul lui Geoana a devenit o varza (a la Cluj, ar zice malitiosii) in care trei aripi se bat cap in cap Bogdan Tiberiu Iacob PD mizeaza puternic pe determinarea unui numar cat mai mare de pesedisti sa voteze motiunea democrata, luni, punand punct carierei de premier a lui Tariceanu. Discutiile au loc pe grupuri sau de la om la om, iar, ca efect de imagine, PD si Basescu se comporta ca si cum motiunea ar fi sigur biruitoare. In realitate, soarta motiunii nu e decisa, iar arbitrul scandalului, PSD, e mai divizat ca oricand, ceea ce il face extrem de imprevizibil. Ultima impartire pe aripi, in folclorul pesedist, este urmatoarea: „vandutii”, „fomistii” si „lucizii”. „Vandutii” sunt cei din Grupul de la Cluj, devotat trup si suflet Cotrocenilor, grup format din Ioan Rus, Vasile Dancu, Vasile Puscas, Ilie Sarbu si Victor Ponta, virtual ginere al lui Sarbu. Acestia trag din greu pentru debarcarea lui Tariceanu, fiindca asa cere Basescu, revenirea la guvernare fiind o problema secundara pentru ei. O a doua categorie, cu Liviu Dragnea, liderul Uniunii Consiliilor Judetene, ca varf de lance, o reprezinta „fomistii”, adica pesedistii – cei mai multi din teritoriu – care nu vizeaza cariere politice marete, ci sunt interesati strict de avantajele guvernarii cu orice pret. In fine, a treia categorie o reprezinta „lucizii” si ii are in prim-plan pe Ion Iliescu si pe Viorel Hrebenciuc, cei care sunt pentru ramanerea PSD in opozitie pana la capat, lasand guvernarea sa fie disputata de PNL si PD. Cat despre Mircea Geoana, lipsa de experienta politica isi spune greu cuvantul in cazul sau, liderul PSD fiind incapabil sa ia o decizie ferma pana la aceasta ora. Influentat de cei care intra la el in birou, Geoana oscileaza permanent intre dorinta nebuna de a deveni premier, fie si pentru un an, si teama ca Basescu nu isi va respecta promisiunea nominalizarii sale dupa eventuala debarcare a lui Tariceanu. Este posibil, in aceste conditii, ca, saptamana viitoare, motiunea sa intruneasca un numar de voturi care sa indice ca o parte a PSD a votat „pentru”, dar e greu de crezut ca va strange suficient pentru a trece. Raman, insa, problemele PSD, partid care nu reuseste, de la alegeri incoace, sa depaseasca frictiunile interne si se devina purtatorul unui mesaj politic unitar, ofensiv si bine determinat.