Noi reguli în şcolile din România. Ce se întâmplă dacă un copil e depistat pozitiv

De: Cancan
Publicat: 24/09/2021 | 11:46

În plin val patru al pandemiei de coronavirus, toți părinții se întreabă ce se va întâmpla atunci când un elev dintr-o clasă va fi testat pozitiv cu noul coronavirus. Este știut faptul că toată clasa va intra în online pentru două săptămâni, însă întrebarea care se pune este următoarea: colegii de clasă sunt contacți direcți și sunt nevoiți să stea în carantină?

În carantină intră doar colegii din dreapta, din stânga, din faţa şi din spatele copilului infectat. Restul elevilor nu sunt consideraţi persoane de contact. Şi nici cadrele didactice, relatează observatornews.ro.

Ce elevi sunt considerați contacți direcți?

  • ”Contacții direcți sunt acele persoane cu care copilul confirmat pozitiv a stat fără mască, în spațiu închis, la distanță mai mică de 2 metri și mai mult de 15 minute.
  • Având în vedere această definiție, în afara unor situații punctuale, colegii de clasă ai copilului confirmat pozitiv nu sunt considerați contacti direcți, având în vedere că în interiorul școlii sunt dispuse măsuri, precum portul măștii de protecție, inclusiv în spații închise, plus păstrarea distanței. Ținând cont de toate acestea, față de colegii de clasă nu se poate spune că aceștia se carantinează, însă ca măsură de protecție, procesul de învățământ se va desfășura on-line.
  • Excepție vor face persoanele vaccinate, care vor continua procesul de învățare în format fizic”.

Trebuie părinții să își testeze copiii? 

  • „În urma anchetei epidemiologice, persoanele confirmate pozitiv la testul SARS-COV2, împreună cu contacții direcți, primesc decizia de carantinare, conform legislației în vigoare. Aceștia vor merge acasă imediat după testare sau după finalizarea anchetei epidemiologice.
  • Testarea ulterioară se efectuează doar pentru elevii care desfășoară cursuri online, nu contacții direcți, prin prezentarea acestora la cabinetul medical din școală. Această operațiune are loc în ziua a 8-a și doar cu acordul părinților/tutorelui legal.
  • În cazul în care unitatea de învățământ nu are cabinet medical, atunci testarea se face cu ajutorul echipelor DSP”.

Sursa foto: Arhiva Cancan