Noi regiuni afectate de inundatii in Australia
In sud, la peste 1.000 de kilometri de Brisbane, 29 de orase din statul Victoria sunt inundate si peste 2.500 de locuitori au fost evacuati.
Premierul Julia Gillard s-a declarat „foarte ingrijorata” in fata situatiei din acest stat, care are capitala la Melbourne.
Alte doua state sunt afectate, New South Wales, unde 7.000 de persoane sunt izolate, si insula Tasmania.
„Ne temem ca apa va depasi nivelul inundatiilor din 1956, care au fost foarte grave”, a declarat un purtator de cuvant al serviciilor de salvare din Victoria.
In Queensland, unde au fost afectate peste 80 de orase, intre care Brisbane, a treia metropola a tarii, inundatiile au provocat moartea a 16 persoane, in timp ce alte 20 sunt date disparute.
Peste 22.000 de voluntari s-au prezentat sambata pentru a ajuta sinistratii, raspunzand la apelul primarului orasului Brisbane, Campbell Newman.