Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie. Ce vor putea face românii începând de astăzi
Pandemia de coronavirus a pus probleme în întreaga lume, însă, în ultimele săptămâni, România pare că a reușit să ”respire” din nou, după mai bine de un an de restricții severe. Începând cu data de 1 iulie, autoritățile pun în aplicare un nou set de măsuri de relaxare, după cele din 15 mai și 1 iunie.
Potrivit premierului Florin Cîțu, de astăzi se vor putea desfășura evenimente în aer liber cu peste 2500 de persoane, însă cu două condiții.
”Se permite organizarea evenimentelor desfășurate în aer liber cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafețe de 1 metru pătrat pentru fiecare persoană. Persoanele trebuie să fie vaccinate şi să poarte mască. Se permite un număr mai mare, 300 de persoane cu 2 metri pătrați pentru fiecare, şi vaccinare. Tot la acest capitol, activitatea operatorilor economici este extinsă până la ora 2, deci 5 dimineața – 2 dimineața. Activitatea din cluburi baruri şi discoteci este permisă până la 70% din capacitate”, afirmă prim-ministrul.
Mai multe persoane la nunți și botezuri
Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat în urmă cu câteva zile, că, începând cu data de 1 iulie, numărul persoanelor care pot participa la evenimente private – nunţi, botezuri – a fost mărit la maximum 150 în exterior sau 100 în interior.
”Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private – aici vorbim în mod deosebit de nunţi, botezuri, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli, corturi de evenimente – la maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior.
În prezent, erau 70 în exterior şi 50 în interior. Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private organizate în interior, cum sunt nunţi şi botezuri, la maximum 300 de persoane, dacă ele sunt testate, dacă ele sunt vaccinate sau dacă au trecut prin boală”, a explicat Raed Arafat.
Sursa foto: Pexels.com