Au apărut noi informații în cazul uciderii ursului Arthur de Prințul Emanuel de Liechtenstein, în Covasna! Craniul şi blana animanului, considerate trofeu de vânătoare, au rămas în România – pielea a fost identificată într-o tăbăcărie din Târgu Secuiesc. Toate astea s-au întâmplat deși, pe baza documentelor care îi dădeau dreptul să omoare un urs, nepotul celui mai bogat suveran al Europei ar fi putut scoate trofeul din țară.
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a explicat în cadrul unui interviu că scoaterea din ţară a blănii şi craniului animalului ar reprezenta faptă penală.
“Trofeul este în ţară. Nu va pleca, nu există aşa ceva. (…) Nu poate să plece din ţară, este faptă penală dacă pleacă din ţară, nu poate pleca din ţară. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate!”, a declarat ministrul Mediului seara trecută la Digi24.
Tanczos Barna nu a putut confirma suma de 7.000 de euro care se vehiculează că ar fi fost plătită de Prințul Emanuel ca să împuște frumosul exemplar. Există chitanțe, în lei, la dosar, s-ar putea să însemne 7.500 în euro, a mai menționat ministrul Mediului.
Între timp au apărut și ultimele imagini în care ar fi ursul Arthur. Au fost date publicității de voluntarii Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice din Focșani.
“Acest urs a fost surprins de camerele noastre în munții Vrancei în vecinătatea fondului cinegetic Ojdula și este o șansă ca el să fie exact ursul împușcat la Ojdula în luna martie”, a mărturisit Mihai Pop, voluntar ACDB Vrancea, pentru Pro TV.
“Are unele particularități pe care le știu din observații directe, care mă duc cu gândul că cel mai probabil l-a mai văzut și altcineva pe Arthur”, a afirmat Gabriel Păun, președinte Agent Green.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, după sesizarea anchetatorilor poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Anchetatorii vor să afle în ce împrejurări a fost ucis ursul pe suprafaţa fondului cinegetic Ojdula, județul Covasna. În condițiile în care este vorba despre o specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente.
Tanczos Barna a mai precizat că soarta ursului Arthur va schimba modul în care se va interveni atunci când un urs devine periculos, dar, insistă organizația de mediu Agent Green, ”Arthur” nu a fost considerat niciodată un urs periculos și nu ar fi coborât în localitate.
“În cazul în care există un exemplar care generează probleme să nu stăm luni de zile, nici două luni de zile. Poate mai apare, poate nu mai apare”, a declarat ministrul Mediului, relatează stirileprotv.ro.
O altă modificare va preciza că strict în cazul unui atac, ursul periculos ar trebui împușcat efectiv de membrii Asociației de Vânători și nu de vânători amatori.
“Intervenția să fie promptă, executată de asociația de vânătoare”, a mai spus Tanczos Barna.
Sursa foto: captură video Pro TV