Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul Caracal. Chiar dacă a trecut mai bine de lună de când s-a aflat de tragedia care s-a produs în casa groazei, în continuare se adună probe în acest dosar.
O femeie care susține că se afla în casa unei prietene, în 2014, victimă a presupusei rețele din care fac parte și anumiți indivizi din zonă, respectiv Bebe Strungaru, Tomel, Dincă și un alt bărbat, Mirel, i-a spus mamei Alexandrei că, atunci, a ajuns la DIICOT și a aflat mai multe lucruri care au îngrozit-o.
Aceasta, sub protecția anonimatului, a mărturisit că Bebe Strungaru lua fete până în 18 ani de la Gheorghe Dincă și de la un alt bărbat care, acuză aceasta, acum este după gratii. Mai mult decât atât, femeia a spus că nu crede un cuvânt din declarația pe care a dat-o în fața procurorilor fiica lui Dincă, Daniela.
Convorbirea telefonică dintre cele două femei a fost făcută publică de Alexandru Cumpănașu.
„În 2014 am fost luată la DIICOT cu treaba cu Bebe Strungaru, cu Tomel… De aici știu toată chestia. Bebe Strungaru, Sebastian îl cheamă pe el… Da, într-adevăr, el lua fete și de la Dincă și de la unul care acum e în pușcărie. Lui îi plac doar fetele tinere. Femeia de a fost la televizor că vezi, Doamne, bărbatul ei n-a avut nicio vină… Domnul e cel mai mare nenorocit… Când s-a luat toată cauza cu DIICOT-ul, eu eram acasă la una dintre fetele astea în casă, prietenă cu mine, m-au luat cum că m-au găsit în casă. Și acolo am aflat tot, cum că el lua fete de la unu Mirel, fete până în 18 ani, nu voia peste 18 ani. Le ducea unde stă el… ea era la muncă, el n-a avut timp să-i facă nimic la fată. Dacă fata a avut curajul să sune, dar nu a găsit-o el… Și fiica-sa, cum adică tu treci pe la tatăl tău prin fața casei și zici că n-ai intrat, dar ai văzut doi oameni ieșind din casă? Nu sunt mamă, dar mi se rupe sufletul… O vecină a zis că joi după-amiază, a văzut ieșind un fum gros, cum iese prin tubul de la crematoriu?”, i-a spus femeia mamei Alexandrei, la telefon.