Mihaela de la Războinici, concurenta cea mai recent eliminată din competiția de la Survivor, a vorbit despre problemele de sănătate care îi dau bătăi de cap fostei colege de echipă, Roxana Ghiță.
Tânăra a spus, cel mai probabil gânndindu-se că îi va liniști pe fanii emisiunii de la Kanal D, că Roxana nu are probleme grave, dar se află sub atenta supraveghere a medicilor.
Citește și: Cătălin Moroșanu și-a ieșit din minți la Survivor. Ce l-a enervat pe luptător
„Nu are o problemă gravă. Ea are o problemă cu ovarele. A fost la un moment dat externată și trebuia să vină înapoi în camp. Am înțeles că până să o aducă în camp i s-a făcut înapoi rău, dar nu e nimic grav, trebuie doar ținută mai mult sub supraveghere.
Din ce am înțeles este hotărâtă să se întoarcă, iar pauza asta cât a stat la spital nu a făcut-o să dea înapoi. Din ce am înțeles, ea nu vrea acasă”, a declarat Mihaela, în exclusivitate pentru „Ștafeta mixtă”, scrie wowbiz.
Războinica nu este singura care are probleme de sănătate. De la ultimul consiliul de nominalizare a lipsit și Alexandra Stan.
„Roxana Ghiță nu se află în rândurile Războinicilor.Ea se află în continuare sub supraveghere medicală. Astfel, astăzi ea nu poate fi nominalizată și nu poate face nominalizări.
De asemenea, la Faimoși, Alexandra Stan nu se află în rândurile Faimoșilor. Și ea este sub supraveghere medicală, vă vom ține la curent cu evoluția stării ei de sănătate”, a declarat Daniel Pavel, prezentatorul show-ului.