Noi imagini cu Sorina, fetița din Baia de Aramă. Ce face micuța în SUA | VIDEO

Publicat: 07/08/2019 | 15:37
Noi imagini cu Sorina, fetița din Baia de Aramă. Ce face micuța în SUA

Povestea Sorinei, fetița din Baia de Aramă care a fost adoptată de familia Săcărin și a ajuns în Statele Unite ale Americii, suscită un interes maxim în fiecare zi. Opinia publică din România a fost împărțită în două tabere, una susținând familia care a adoptat-o pe Sorina, iar cealaltă – firește – crezând că dreptatea este de partea familiei Șărămăt.

Sorina a început o nouă viață în Statele Unite ale Americii, începând să învețe limba engleză. Totodată, micuța merge la gimnastică și are parte de excursii alături de frații vitregi.

Fetiţa de 8 ani a ajuns în Statele Unite ale Americii împreună cu părinţii săi adoptivi, Gabriel şi Ramona Săcărin. În ceea ce privește reședința de domiciliu, părinții adoptivi ai Sorinei figurează cu adresa în localitatea Roslyn, Nassau County, statul New York. Aici se află o vilă construită în anul 1954. Casa are o suprafaţă de 262 de metri pătraţi și – atenție! – este cotată pe site-urile de imobiliare la 1,2 milioane de dolari.

Prima adresă în SUA a  familiei Săcărin se află în cartierul rezidenţial Deer Park din localitatea Babylon, Suffolk County, statul New York. Casa a fost cumpărată de cei doi soți cu suma de 285.000 de dolari, în 2009, însă acum este evaluată la aproximativ 450.000 de dolari informează wowbiz.ro.

Au pierdut avionul din cauza verificărilor amănunțite

„În data de 21.07.2019, la ora 5.15, la Aeroport Internaţional Henri Coandă, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, două persoane care s-au legitimat cu paşapoarte emise de autorităţile din SUA. Acestea călătoreau împreună cu un minor, pentru care au prezentat un paşaport românesc. Conform procedurilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite cu privire la documentele de călătorie ale minorului (uzuale în situaţia călătoriei în străinătate a unui cetăţean român minor), inclusiv hotărâri ale instanţei, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de ieşire din ţară de către acesta, în conformitate cu Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”a informat Poliţia de Frontieră.

Verificările au durat atât de mult încât familia adoptivă a Sorinei a pierdut avionul.

„Menţionăm faptul că pe timpul derulării procedurilor respective, cursa programată să decoleze la ora 5.35, a închis poarta de îmbarcare, motiv pentru care persoanele respective si-au reprogramat călătoria la o cursă în direcţia Frankfurt, în aceeaşi dimineaţă. De asemenea, facem precizarea că pe timpul derulării verificărilor de frontieră, părinţii au manifestat o atitudine deschisă pentru a pune la dispoziţia poliţiştilor de frontieră înscrisurile necesare cu privire la călătoria minorului”, au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.