Noi imagini cu Sorina, din America! A început școala și ia lecții de înot
Au apărut noi imagini cu Sorina, fetița din Baia de Aramă, adoptată în America. Micuța în vârstă de nouă ani la început deja școala acolo, iar pe lângă cursuri, aceasta merge și la înot, gimnastică și pian.
Sorina a început școala în Statele Unite ale Americii pe data de 4 septembrie. Merge la cursuri alături de colegii de școală, cu același autobuz. Sorina s-a declarat încântată de noua școală și de colegii ei. Aceasta a povestit acasă că „doamna” s-a comportat frumos cu ea și, de asemenea, s-a înțeles foarte bine și cu colegii ei.
„Înțelege câte ceva, a învățat câteva cuvinte în engleză, dar asta nu e o problemă într-o țara de emigranți. Toate școlile, toate clasele au și copii care nu vorbesc engleză și există programe speciale ‘english as a second language”.
Copiii nevorbitori de englezăă au două ore pe zi cu profesori care numai de asta se ocupa. Fiecare dintre acești copii are un program personal în funcție de vârsta, de limba pe care o vorbește. Așa au învățat engleza toți emigranții„, a declarat tatăl adoptiv al Sorinei, Gabriel Săcărin, pentru ziare.com.
https://youtu.be/tifbIlcEjIs