Noi detalii în cazul avionului Lion Air, prăbușit în Indonezia! Cea de-a doua casetă neagră a fost localizată
Anchetatorii au preluat datele orare de la recorderul de zbor al avionului Lion Air care s-a prăbușit în mod misterios și a ucis 189 de persoane. Autoritățile indoneziene au extins căutarea victimelor și a resturilor pe mare, după ce timp de 69 de ore s-a așteptat descărcarea datelor.
Autoritățile au găsit cutia neagră, joi, într-o stare defectuoasă, iar anchetatorii au declarat că necesită timp pentru a recupera informațiile. Cea de-a doua casetă neagră este localizată la doar 50 de metri de zona principală, unde apa are doar adâncime de 30 de metri, dar curenții oceanici și noroiul de pe fundul mării complică eforturile de căutare.
Șeful Agenției Naționale pentru Căutări și Salvare, Muhammad Syaugi, a declarat că se dorește continuarea căutării pentru alte trei zile. Gențile găsite au fost predate poliției pentru identificarea medico-legale, dar până acum fiind identificate doar 14 victime. „De aici vom analiza ce s-a întâmplat cu acel zbor„, a declarat reporterilor șeful comisiei Indoneziei pentru siguranța transporturilor, Nurcahyo Utomo.
”Am găsit veste de salvare, telefoane mobile și bucăți din aeronavă”
Avionul Boeing 737 MAX 8 al companiei low cost “Lion Air”, dat în folosinţă de numai câteva luni, s-a scufundat în Marea Java la scurt timp după decolare. Înainte, echipajul a solicitat controlului aerian permisiunea pentru a reveni pe aeroportul din Jakarta, de unde pornise.
Responsabilul care coordonează căutările, Muhammad Syaugi, a spus că 57 de saci cu rămăşiţe umane au fost adunate până acum, dar numai o singură victimă a fost identificată, potrivit poliţiei. „Avionul transporta 178 de pasageri adulţi, un copil şi doi bebeluşi, precum şi doi piloţi şi cinci membri ai echipajului”, a declarat Sindu Rahayu, director general al aviației civile în Ministerul Transporturilor, conform Agerpres.
Ajunși la fața locului, salvatorii au descoperit resturile aeronavei Boeing 737. ”Am găsit veste de salvare, telefoane mobile și bucăți din aeronavă”, a declarat șeful Agenției pentru căutare și salvare, Muhammad Syaugii. Bucăţi din aeronavă, inclusiv scaune, au fost găsite în apropierea unei instalaţii de rafinare din larg, a declarat un oficial al firmei de stat din domeniul energiei Pertamina.