Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Marele actor a transmis un mesaj de pe patul de spital: ”Undeva departe..”
Florin Piersic se află în continuare internat la Spitalul Foișor din Capitală, acolo unde medicii îl monitorizează atent. Vineri, 17 mai, marele actor a trecut printr-o reevaluare cardiologică, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Cadrele medicale au explicat că starea sa generală rămâne stabilă. Totodată, titanul cinematografiei din România a transmis un mesaj de pe patul de spital.
Din data de 29 aprilie, atunci când s-a simțit rău și a ajuns pentru prima dată la spital, Florin Piersic a trecut prin momente dificile. A suferit trei operații și este posibil să fie supus la încă două intervenții chirurgicale – una de montare a protezei la genunchi și alta la inimă pentru montarea stimulatorului cardiac.
Ce mesaj a transmis Florin Piersic de pe patul de spital
Medicii sunt optimiști în ceea ce privește starea de sănătate a lui Florin Piersic, însă va urma o perioadă grea de recuperare. Astfel, maestrul se află în continuare în spital, unde este atent monitorizat.
Deși situația în care se află este una delicată, actorul se gândește în continuare la marea lui iubire – teatrul. Florin Piersic a transmis un mesaj de pe patul de spital în care și-a anunțat fanii că abia așteaptă să revină pe scenă.
Titanul cinematografiei din România este optimist și speră să urce pe scena Teatrului Național din București cât mai curând posibil. De asemenea, el a ținut să precizeze că este pe mâini bune la Spitalul Foișor.
„Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tratat și aștept cu nerăbdare ca să ne vedem la Teatrul Național din București. Cât mai aproape, în mai, iunie cel târziu, ne vom vedea…”, a spus Florin Piersic, potrivit Realitatea.net.
Când ar putea să revină Florin Piersic pe scenă
Monica Pop, renumitul medic oftalmolog, a analizat parcursul medical al lui Florin Piersic și a precizat că marele actor se va întoarce cât de curând pe scenă. Specialistul consideră că maestrul va reuși să depășească acest episod delicat, ținând cont de problemele de sănătate cu care s-a confruntat și în trecut.
„Eu sper din suflet să depășească situația… Și, vă spun un lucru, dacă inima lui a suportat atâtea ore de anestezie, pentru că este o operație grea ceea ce a avut el, înseamnă că e bine. Părerea mea e că în curând va fi din nou pe scenă. Exact așa a fost.
Dar să știți că în cazuri de genul acesta bolnavul este suveran. Ce vrea bolnavul asta se face, nu poți să îi impui. Și problema se pune așa: el are o parte de familie aici. Acesta este un aspect și în al doilea rând, dacă el are încredere într-un medic poate să meargă și la Baia Mare, dacă vrea. E firesc așa”, a transmis Monica Pop, potrivit Viva.ro.
Citește și: LEGĂTURA NEȘTIUTĂ DINTRE BIANCA DRĂGUȘANU ȘI FLORIN PIERSIC + MESAJUL EMOȚIONANT AL IUBITEI LUI BĂDĂLĂU