Noi detalii despre starea de sănătate a lui Daniel Onoriu. Pilotul a început să se miște, după o lună de comă: ”Este foarte puțin conștient!

Publicat: 14/01/2022 | 13:13

Vești bune vin din partea soției celebrului pilot de raliuri. Daniel Onoriu a deschis ochii și a început să miște, după o lună în care a fost în comă. Detalii neștiute! 

Daniel Onoriu se află, în continuare, internat la Terapie Intensivă, după ce a suferit complicații în urma unei intervenții de micșorare a stomacului la o clinică privată din Turcia. Chiar dacă a început să miște și să dea semne de îmbunătățire, pilotul de raliuri este încă un pacient fragil. Isabela, soția acestuia, a oferit noi detalii despre starea de sănătate a bărbatului său:

„În momentul de față este un pacient staționar stabil. Adică, nu e nici mai rău, nici mai bine. De câteva zile i s-au redus sedativele și, dacă pot spune, e foarte puțin conștient. Are o privire…nu fixă. Adică, nu s-a uitat la mine, dar când i-a spus doamna asistentă că am venit eu, am vorbit mai tare. A deschis ochii mai mult. Are mici reacții. Adică, își mișcă o mână, un picior”, a declarat Isabela Onoriu într-o emisiune TV.

Isabela Onoriu: ”Recuperarea este de durată, cu pași mici”

(VEZI ȘI:DANIEL ONORIU ESTE UN TĂTIC DARNIC! CE MAŞINĂ NOU-NOUŢĂ I-A CUMPĂRAT FIICEI SALE)

Soția pilotului crede cu toată ființa în șansele de recuperare a acestuia, însă este conștientă că nicio minune nu se va întâmpla de pe o zi pe alta.  Cu pași mici, dar siguri, Isabela Onoriu speră ca Daniel Onoriu să revină la viața normală:

”Șanse sunt. Eu cred în continuare că sunt șanse să își revină, dar nici nu gândesc altceva. El o să-și revină, o să fie bine. Dar la ce are, la ce a avut, acum e mai bine decât problemele de la început, eu cred că o să fie bine.”

(VEZI ȘI:ROXANA CIUHULESCU A ANUNŢAT PE TOATĂ LUMEA CĂ A DIVORŢAT, IAR IMEDIAT FOSTA SOŢIE A LUI DANIEL ONORIU A REACŢIONAT)

„Nici nu accept altceva! Recuperarea este de durată, cu pași mici. Nu o să ne trezim peste noapte că Daniel s-a ridicat din pat și merge. O să fie cu pași mici, dar e spre bine, cu ajutorul lui Dumnezeu” , a declarat Isabela Onoriu într-o emisiune TV.

Pe 24 noiembrie, Daniel Onoriu a fost supus unei operații de micșorare a stomacului la o clinică particulară din Turcia. Reîntors în țară, pilotului i s-a făcut rău și a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, cu hemoragie internă.

Sursa foto: Arhiva CANCAN