Mama româncei moarte în Republica Domninicană a rupt tăcerea după înmormântare! Ce spune despre iubitul Andreei Celea

De: Cancan
Publicat: 04/09/2018 | 12:23

Noi detalii au ieșit la iveală despre românca care a fost ucisă în Republica Dominicană. Andreea Celea a murit în condiții suspecte, principalul suspect în cazul decesului este chiar iubitul ei, un tânăr bogat, cu o familie influentă, cu care se afla într-o vacanță.

Îmormântarea a avut loc în Santo Domingo, la o zi după moartea tinerei. La funeralii, poze cu chipul zâmbitor al Andreei Celea au fost proiectate pe un monitor imens. Durerea părinţilor este cumplită.

Jesús Ferrán, avocatul familiei Andreei Celea:Există dovezi că a cerut ajutor din partea familiei, fiindcă se temea pentru viaţa ei. A ameninţat-o cu un cuţit. A trebuit să solicite un ordin de restricţie.” Poliția dominicană a confirmat că ordinul fusese emis pe 27 iulie. Cei doi iubiţi aveau o relaţie furtunoasă, presărată cu certuri şi împăcări. Anul trecut s-au şi despărţit o perioadă.

Anka Celea Voicilă, mama româncei moarte:Am fost fericită când fiica mea a terminat relaţia cu el, data trecută. Eu, ca mamă, simţeam că nu este pentru ea.

Potrivit presei locale, Gabriel Villanueva face parte dintr-o familie bogată şi influentă. Rudele Andreei se tem că părinţii tânărului de 26 de ani ar putea încerca să influenţeze anchetatorii.
Într-o scrisoare publicată astăzi, părinţii româncei îl descriu drept un tânăr violent.

„Acesta este rezultatul unei relaţii turbulente, pe care familia nu a acceptat-o încă de la început. O relaţie în care au predominat actele de violenţă fizică şi abuzurile verbale care au provocat suferinţă”, mărturiseşte familia fetei.

Andreea Celea s-a născut în Constanţa, iar tatăl ei este român. Fata s-a mutat la doar 5 ani în Republica Dominicană, ţara de origine a mamei sale.