Universitatea Craiova este lovită în continuare de probleme probleme medicale. Alți doi membri ai staff-ului tehnic au fost depistați pozitiv la testul pentru coronavirus.
Justin Ștefan, secretarul Ligii Profesioniste de Fotbal, este cel care a semnalat extinderea focarului de COVID-19 din cadrul echipei.
”Din păcate, au apărut două noi cazuri de Covid-19 la Universitatea Craiova. Ambii fac parte din staff-ul tehnic, dar nu este vorba de Cristiano Bergodi,” a precizat oficialul Ligii, la DigiSport.
Antrenorul italian al echipei din Bănie, Cristiano Bergodi, a fost infectat și a stat în carantină chiar înainte de startul actualei ediții de campionat în care echipa sa are punctaj maxim. Apoi, conducerea oltenilor, în frunte cu patronul Mihai Rotaru, a fost contaminată cu Covid-19.
Mihai Rotaru ar fi fost internat la terapie intensivă, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Finanțatorul Craiovei s-ar fi confruntat cu o formă mai agresivă a virusului SARS-CoV-2, acesta având simptome puternice.
În aceste condiții, Rotaru a fost internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”, din Craiova.
Pe lângă Mihai Rotaru, în ultimele zile au fost depistați pozitiv la COVID-19 alți patru oficiali ai celor de la Universitatea Craiova. Este vorba despre președintele Sorin Cârțu, managerul general Marcel Popescu, managerul executiv Ovidiu Costeșin și team managerul Emil Pieleanu, mai scrie sursa citată.