Ion Iliescu s-a confruntat cu probleme de sănătate la finalul anului trecut, din cauza unei entorse, dar a reușit să le depășească. Starea lui de sănătate s-a îmbunătățit, iar soția sa, Nina, a făcut anunțul așteptat de toată lumea. Aceasta a precizat că amândoi sunt bine și că își duc liniștiți viața.
„Noi o tot ducem într-o sărbătoare. Am avut 3 martie, 4 martie şi 8 Martie”, a spus Nina, soția lui Ion Iliescu, la o emisiune la radio.
Ion Iliescu și-a sărbătorit sâmbătă, 3 martie, ziua de naștere. Fostul președinte al României a împlinit 88 de ani. În 2003, a acordat un interviu și toată lumea a aflat ce avere are fostul președinte al României.
„Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere”, a spus Ion Iliescu.
Ion Iliescu, fost preşedinte timp de zece ani şi fost ministru în perioada regimului comunist, împlineşte sâmbătă 88 de ani. Primul președinte al României. Venit din Partidul Comunist, Iliescu a devenit, la Revoluția din 1989, președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, prima structură politică a țării, iar mai apoi președintele României, pentru două mandate.
După aproape 29 de ani de la Revoluția Română, fost șef al statului este cercetat în două dosare importante, privind Revoluția și Mineriadele din 1990. Anul trecut, au început să apară zvonuri despre o eventuală înrăutățire a stării de sănătate a fostului președinte. Mai ales că la 1 Decembrie a fost pentru prima oară când nu a participat la parada militară. Cu toate acestea, Iliescu a transmis că era doar răcit și că a avut și probleme cu un picior.