Augustin Viziru a recunoscut că a furat dintr-un magazin, în timpul în care se afla în Anglia. Actorul a mărturisit că a fost prins și că nu a mai făcut asta de atunci.
Invitat în cadrul unui podcast, Augustin Viziru a mărturisit ce fapte rele a făcut în adolescență. Aflat în Marea Britanie, la vârsta de 16 ani, actorul a furat dintr-un magazin. Cu toate că tatăl lui i-a spus să nu recurgă vreodată la gestul de a fura, el nu și-a ascultat părintele.
Augustin Viziru a povestit că a furat o singură dată în viața sa. Actorul se afla în Anglia, alături de mai mulți copii, pe vremea când pleca în turnee de fotbal, cu tatăl său.
Primul și singurul lucru furat de către Augustin Viziru a fost un tac de snooker, deoarece artistul era pasionat de biliard și își petrecea foarte multă vreme jucându-se, mai ales snooker.
”Țin minte și acum că era un perete mare numai cu walkman. A trecut tot valul de echipe, că erau și rezerve, 22 de copii, și au mai rămas vreo 10 sau 12 care se bălăngăneau așa pe raft.
Toată lumea a început să fure de acolo. Și am ajuns în Anglia și eu acum zic că îmi era așa…nu furasem niciodată, dar eram pasionat de biliard. Am intrat într-un magazin și am văzut un tac de snooker frumos, superb.
Era vreo 700 de lire. Eu știam biliard, l-am luat, m-am uitat, casieria era în spate, era un culoar cu haine, nu știa lumea pe vremea aia de ce erau în stare românii. L-am desfăcut, l-am băgat pe crac pe primul, pe al doilea… Băi, o adrenalină și niște emoții ce am avut atunci nu poți să îți dai seama. În momentul în care am ieșit afară: Așa ușor e? Și am zis că nu mă opresc”, a povestit actorul, în cadrul podcastului susținut de Radu Țibulcă.