Nicolae Stanciu a comentat despre greşeala de la golul doi al Suediei, a dezvăluit motivul pentru care a ales numărul 10 şi le-a răspuns contestatarilor.
„Am ales numărul 10 pentru că au lipsit Maxim şi Gicu Grozav. De fiecare dată când au venit ei, vorbeam cu ei înainte. Am respect pentru ei, pentru că sunt mai în vârstă, iar Max e şi de mai mult timp la lot decât mine. Vorbeam şi, dacă ei nu vroiau să ia numărul zece, îl luam eu. Acum, dacă ei nu sunt, l-am luat. Dar când e Max sau altcineva, dacă îşi doresc numărul 10, au întâietate”, a declarat Nicușor Stanciu.
Decarul naționalei s-a arătat deranjat de faptul că se spune că cariera sa va cunoaște un recul după ce s-a transferat în Arabia Saudită și a ținut să le transmită contestatarilor că în „deșert” chiar se joacă un fotbal bun.
„Cred că au zis toţi, adică şi Şumudică şi Budescu şi Isăilă, au vorbit toţi despre nivelul care este acolo şi faptul că toate echipele au jucători străini în lot. Eu cel puţin la echipa mea pot să zic că am doi atacanţi cum nu cred că am mai avut pe la echipele pe la care am fost, atacanţi aşa buni cum sunt cei de la mine de la echipă. Nu mă deranjează, atâta timp cât joc acolo şi o fac bine”, a adăugat Nicușor Stanciu.
Referindu-se la debutul ratat al „tricolorilor” în această campanie de calificare, decarul naționalei a spus că înfrângerea a venit ca urmare a greșelilor impardonabile la acest nivel.
„Nu aveam voie să facem nicio greşeală în zonă centrală. A ajuns o minge la mine, Răzvan mi-a strigat singur, am încercat să preiau mingea, am oprit-o şi în următoarea secundă nu am mai avut-o, a venit un adversar din spate. După mi-a zis şi el că nu îl văzuse, altfel nu îmi striga că sunt singur”, a conchis Stanciu.